În vara anului 1848, ideea Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, domina țara. La Cernăuți, un Comitet revoluționar, constituit în iunie 1848, elabora programul "Dorințele Partidei Naționale din Moldova", program care avea menirea "de a pregăti în viitor constituirea statului român modern, unitar și neatârnat". În editorialul primului număr al revistei "Steaua Dunării", din 1 octombrie 1855, Mihail Kogălniceanu preciza că politica promovată de revistă "nu poate fi alta decât politica seculară a românilor, politica națională... politica ce se rezumă în aceste cuvinte: Unirea Principatelor". Consecventă scopului inițial, "Steaua Dunării" din 29 decembrie 1855 scria: "Cea mai puternică dovadă că aceeași inimă bate în ambele Principate, precum același sânge curge și în venele muntenilor și moldovenilor, că aceeași soartă așteaptă și pe o țară și pe alta, este aspirația lor de a fi un trup, un stat".
Adunările ad-hoc
La începutul anului 1855, "cauza Unirii cuprindea din ce în ce mai mulți oameni de la orașe și chiar sate. Domnitorul Ghica - partizan al Unirii - este întâmpinat în vizitele sale prin țară cu deosebit entuziasm din partea celor mai largi pături ale populației. Venit la Galați, la 12 iunie 1856, unde va sta cinci zile, este ovaționat, fiind considerat "animatorul înfăptuirii unirii". În vara aceluiași an, după constituirea Comitetului Central al Unirii și a Comitetelor locale, populația din județele Moldovei a trimis la Iași numeroase dovezi de adeziune la cauza Unirii.
Spiritul care domnea în țară cuprinsese, deopotrivă, și obștea gălățeană, care se pronunță deschis pentru Unirea Principatelor și constituirea unui stat cu numele de România. Încercările autorităților de a falsifica alegerile de deputați pentru Adunările ad-hoc au primit o replică hotărâtă din partea celor mai largi forțe progresiste. La 12 iunie 1857, căminarul Nicoleanu din Tecuci reclama că nu a fost trecut în listele electorale, deși "după legile fundamentale ale țării și după firmanul de convocare a divanului ad-hoc am toate calitățile cerute spre a fi alegător și ales în clasa orășenilor". Din Tecuci sunt trimise Comitetului pentru analizarea reclamațiilor sute de asemenea petiții.
Hotărâre nețărmurită a populației
Străinii care au venit în acea perioadă în Moldova, partizani sau adversari ai unirii, consemnau existența unei atmosfere incandescente, hotărârea nețărmurită a populației de a realiza unirea. "Nu este un om care se respectă și care să nu fie în cel mai înalt grad partizan al Unirii". "Eu nu-mi revin încă de la ceea ce văd aici" - scria comisarul Talleyrand, ministrul francez la Constantinopol, venit în Principate. Chiar și un adversar al unirii, Michel Czajkowski mărturisea, în anul 1857: "Unirea este un cuvânt, un sentiment politic, care este la ordinea zilei, atât în Valahia, cât și în Moldova".
Demn de menționat este și faptul că atitudinea favorabilă, chiar stimulatoare a celor doi caimacami moldoveni, Vasile Sturdza și Anastasie Panu, a contribuit la mobilizarea tuturor forțelor unioniste. Deschiderea Adunării elective a Moldovei a declanșat un adevărat entuziasm în țară, țara așteptând de la Adunare "noua sa soartă". Revista "Steaua Dunării" cerea Adunării elective să țină seama de "conștiința politică a țării" și să respecte cererea Adunării consultative (ad-hoc), Unirea.
Entuziasmul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza
În timp ce se desfășura ceremonia alegerii domnitorului Cuza, "o lume nesfârșită - expresie a dorinței de unire - aștepta înaintea Palatului Administrativ din Iași, spre a se vedea ce se hotărăște înăuntru pentru soarta viitoare a poporului român și anume nu numai a celui din Moldova, ci a întregului neam în toată rotunzimea lui". Vestea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei a fost întâmpinată de întreg poporul cu mare bucurie, cu entuziasm. "Poporul - scria "Steaua Dunării" - serbează cu entuziasm acest triumf. Pretutindeni în țară se organizau manifestări în care se scanda «Vivat Unirea!», entuziasmul pentru Cuza crescând tot mai mult". Profitând de lipsa de precizie a Convenției de la Paris (august 1858), care nu conținea precizarea ca în cele două Principate să nu fie ales ca domnitor aceeași persoană, conducătorii luptei naționale au hotărât ca alesul Moldovei să fie desemnat ca domnitor și în Țara Românească (un exemplu de promovare a interesului național, care ar trebui urmat și astăzi!), iar Europa să fie pusă în fața faptului împlinit. "Biruința nu va fi deplină, consemna ziarul "Românul" din Țara Românească, din 8 ianuarie 1859, până nu vom alege și noi precum au ales ei, moldovenii".
Trecând peste interesele partizane, reprezentanții conservatorilor și ai liberalilor (un alt exemplu demn de luat aminte!) din Adunarea electivă a Țării Românești au acceptat în unanimitate propunerea deputatului Vasile Boerescu, făcută în ședința din 24 ianuarie 1859, de a fi ales domnitor tot Alexandru Ioan Cuza. Bucuria din Cameră s-a extins și asupra poporului. Unirea, chiar dacă pe moment doar în persoana domnitorului Cuza, avea să fie începutul unei veritabile revoluții în societatea românească. Entuziasmul popular declanșat de dubla alegere a lui Cuza l-a determinat chiar pe L. Kossuth, conducătorul revoluției maghiare de la 1848, să constate că "un astfel de spirit e necesar ca un popor să întemeieze o patrie sau, dacă a pierdut-o, să și-o recâștige" (nu cumva avem nevoie și astăzi de un asemenea spirit?).
Probă strălucită de curaj și demnitate
Unirea de la 1859, de la care se împlinesc în aceste zile 165 de ani - fără a neglija un anume context european favorabil - rămâne o probă strălucită de curaj, de hotărâre și de demnitate din partea fruntașilor luptei naționale de atunci, iar adeziunea și entuziasmul popular au dat credibilitate națională activității politice. "Românii din Transilvania, consemna Al. Papiu-Ilarian, numai la Principate râvnesc, numai de aici așteaptă semnal, numai de aici își văd scăparea. Când a fost ales Cuza domn, entuziasmul la românii din Transilvania era poate mai mare decât în Principate". Precum în întreaga românime, vestea alegerii lui Cuza, fostul pârcălab de Covurlui, a declanșat și la Galați un entuziasm fără margini. Un călător străin, referindu-se la starea de spirit a gălățenilor, arăta că ”aceștia erau veseli, vorbeau cu mare bucurie și zel, manifestând bun patriotism și dragoste".
Domnilor politicieni de astăzi, lucrați pentru refacerea spiritului unirii tuturor românilor și poporul va reuși să scoată țara din sărăcia și dependența în care a ajuns! Urmați exemplul înaintașilor!
