Premieră: trafic neîntrerupt pe Brăilei

Premieră: trafic neîntrerupt pe Brăilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sărbători „cârmite” pe Faleză * Două care – unul religios şi unul alegoric – rup traficul * Mai întâi pe 28, apoi pe 30 noiembrie *

Pentru prima dată din 1997 – anul în care Galaţiul s-a bucurat în premieră de Sărbătorile Oraşului -, strada Brăilei rămâne deschisă circulaţiei auto.

„În mod normal, nemaiexistând tarabe pe strada Brăilei, nu mai sunt nici motive pentru ca traficul să fie întrerupt”, a explicat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.

Faleză semi-închisă

Cu toate acestea, veştile „rele” - pentru şoferi! – privesc zona Falezei Superioare. Comisarul Viorel Cojocaru, Poliţia Rutieră: „De la Pastilă şi până la Elice traficul rămâne închis până pe 2 decembrie”.

„În plus, duminică, 28 noiembrie, carul religios ˝Călători pe cărările sfinţilor˝ va întrerupe circulaţia pe strada Domnească, între orele 16,00 şi 18,00 pe porţiunea cuprinsă între străzile Melchisedec Ştefănescu şi Basarabiei”.

Restricţii pe Brăilei – două benzi în loc de trei

„De asemenea, carul alegoric de marţi va impune restricţii parţiale pe strada Brăilei, unde nu se va mai circula pe trei benzi, ci doar pe două, între orele 16,00 şi 19,00”, încheie comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

Gălăţeni, cu toate părţile bune – rutier vorbind! – ale Sărbătorilor, tot mai bine este să lăsăm maşinile acasă pe timpul manifestărilor, căci de aglomeraţia din zilele libere care urmează nu ne va feri nimeni.

Citit 2284 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.