Vine şi Poliţia la Serbările Galaţiului

Vine şi Poliţia la Serbările Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*  În patrule * Cei 420 de oameni ai legii supraveghează îndeaproape festivităţile din acest weekend şi de la începutul săptămânii viitoare * 

Poliţia Judeţeană – în priză

„150 de poliţişti de la Serviciile de Ordine Publică şi Rutieră vor fi permanent pe stradă, patrulând atât în maşini, cât şi pe jos”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.

Comunitarii – efective mărite

Nici Poliţia Comunitară nu se lasă mai prejos, confirmă directorul Cristian Gâscă:

„170 de angajaţi ai Poliţiei Comunitare, inclusiv cei 36 de poliţişti din Compartimentul Rutier, se vor afla permanent pe străzi. Perimetrul vizat de noi va fi în zona meşterilor populari (Potcoava) – Faleza Superioară -, Ţiglina – zona tarabelor.

„Actele la control!”

De asemenea, important de ştiut pentru comercianţi este că Poliţia Comunitară verifică documentele de provenienţă ale mărfii. Dacă un comerciant nu are toate licenţele, marfa se confiscă, iar comerciantul ilegal este amendat şi evacuat din zonă.

„Deja am procedat în acest mod, la o tarabă ˝apărută˝ în Mazepa, la Trei Star. În plus, îi sfătuim pe gălăţeni să fie foarte atenţi la buzunare şi să nu plece cu obiecte de valoare de acasă”, a explicat Cristian Gâscă.

Jandarmii păzesc spectacolele

Conform protocolului între forţele de ordine, jandarmilor le revine misiunea de a avea sub control mulţimile. Şi nu ne vom putea plânge: vor fi concerte – vor fi grămezi de oameni. Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al instituţiei:

„40 de jandarmi vor păzi în permanenţă spectacolele de la Păpădie, de la Potcoava şi de pe Faleză. Îi sfătuim pe gălăţeni ca în orice problemă ar putea apărea, să se adreseze primului om al legii pe care îl văd, indiferent că este jandarm, poliţist sau poliţist comunitar. În rest, dacă oamenii au un comportament civilizat, nu vor apărea probleme”.

Rutiera şi pompierii – grad ridicat de alertă

Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Toţi cei 25 de poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în patrule la Sărbători”.

Situaţia  se repetă şi în cazul pompierilor: „Vor fi amplasate autospeciale la fiecare punct în care se vor desfăşura spectacole şi manifestări artistice, Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă fiind pe timpul sărbătorilor în grad ridicat de alertă. Şi paramedicii SMURD sunt pregătiţi, un total de 60 de angajaţi fiind permanent gata de intervenţie în zilele de Sărbători”, a declarat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Gălăţeni, ne-am asigurat: vom vedea uniforme oriunde ne vom uita. Să sperăm că nu va fi nevoie să apelăm la ajutorul lor şi că distracţia va continua netulburată, zi şi noapte.

Citit 1274 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.