Gratuitatea și reducerile la tariful abonamentului Basic în transportul public local, de care beneficiază pensionarii gălățeni, s-ar putea schimba, dacă aleșii locali vor fi de acord cu proiectul de hotărâre ajuns pe masa aleșilor locali. Documentul prevede modificări în ceea ce privește veniturile nete în funcție de care se acordă facilitățile în transport.
Astfel, pensionarii care cumulează venituri din pensie până la 1.924 de lei net/lună ar putea să beneficieze gratuit de abonamentul Basic de 45 de călătorii pe lună, pentru care cetățenii care nu beneficiază de facilități plătesc 70 de lei. Reducerea de tarif ar urma să fie de 75 la sută pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 1.925 și 3.000 de lei net/lună. Pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 3.001 – 4.500 de lei net/lună reducerea este de 50 la sută. Iar pensionarii care cumulează venituri din pensie de peste 4.500 de lei net/lună ar urma să primească o reducere de 25 la sută la tariful abonamentului Basic.
În raportul de specialitate al proiectului se precizează că, până acum, indicatorul folosit la calculul acestor facilități a fost salariul minim net garantat în plată, începând cu 1 ianuarie 2021. Numai că, între timp au fost efectuate trei modificări care au condus la creșterea valorii. Și că, fiind vorba de pensionari, indicatorul care ar trebui să fie utilizat este punctul de pensie.