Pelerinajul de Florii, impresionantă manifestare de credință și speranță (FOTO)

Pelerinajul de Florii, impresionantă manifestare de credință și speranță (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

În ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi și  Brăila, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-a desfăşurat sâmbătă, 27 aprilie, tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.

La Galați, preoții și credincioșii din oraș și-au dat întâlnire la biserica ”Vovidenia”. Pelerinii s-au adunat cu mic, cu mare, fiecare purtând ramuri de salcie și florile recunoștinței, pentru a urma apoi, în procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală, icoana Intrării Domnului în Ierusalim.

Calea Domnească a prins viaţă prin şirul nesfârşit de preoţi şi pelerini care s-au îndreptat spre Catedrala arhiepiscopală, intonând troparul sărbătorii şi alte cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

”Pe esplanada Catedralei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a citit Evanghelia zilei şi a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a precizat că prin cinstirea învierii lui Lazăr în Sâmbăta Stâlpărilor, reuşim să vedem în această mare minune şi învierea noastră cea de obşte.

Înaltpreasfinşia Sa a mulţumit preoţimii şi bunilor credincioşi din cele două judeţe ale Eparhiei pentru numărul mare de participanţi la pelerinajul care a adus Ierusalimul ceresc nu numai în biserici şi pe străzi, dar şi în sufletele şi în casele noastre.

În continuare, ierarhul locului a sfinţit Icoana Intrării Domnului în Ierusalim şi a săvârşit slujba de binecuvântare a stâlpărilor”, transmite Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Programul a continuat cu premierea elevilor olimpici din judeţul Galaţi şi cu slujba Privegherii.

Participarea tinerilor, a elevilor din şcolile şi liceele Arhiepiscopiei Dunării de Jos, alături de părinţii lor, de cadrele didactice şi slujitorii Sfintelor Altare reprezintă, înainte de toate, un semn de speranţă şi o manifestare plenară a dragostei creştine în interiorul Bisericii.

Şi în municipiul Tecuci foarte mulţi clerici şi credincioşi au participat la Pelerinalul de Florii, desfăşurat anul acesta de la biserica ”Înălţarea Domnului” pănă la Catedrala ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din centrul oraşului.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, pelerinajul s-a desfăşurat şi în alte centre devenite deja tradiţionale, precum cele din localităţile Târgu Bujor, Corod, Matca, Lieşti-Buceşti-Şerbăneşti, Bereşti, Pechea, Tudor Vladimirescu, Nicoreşti, Toflea, Însurăţei, Făurei şi Ianca.

Citit 3193 ori Ultima modificare Duminică, 28 Aprilie 2024 10:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.