Pe uliţele Gării & Brăilei

Pe uliţele Gării & Brăilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Noul” asfalt de pe strada Gării are doar 5-6 zile * Dar zici că este turnat de bâlbâiţi * La Potcoava maşinile merg direct pe pământ *

Ce-o să fie, ce-o să fie, o să fie o grozăvie – zice o vorbă din strămoşi. Dar nici strămoşii nu bănuiau ce minunăţii vor străbate Galaţiul, pozând în străzi asfaltate după asaltul ISPA-landului.

Valurile Dunării coafează noul asfalt de pe Gării

Cel mai nou exemplu – strada Gării, ale cărei găuroaie au fost astupate rapid – că începeau Sărbătorile! – cu un asfalt pus direct parcă în batjocură (FOTO 1 şi 2).

„Nu există cineva care să supervizeze lucrarea?”, întrebau imediat după asfaltare cititorii „Vieţii libere”, ediţia online. Noi am aşteptat să vedem, poate există.

Pământ îngheţat, pe Brăilei

La Potcoava, situaţia este şi mai jalnică: acoperit în mare viteză, găuroiul de la intersecţia străzilor Brăilei cu Traian (FOTO 3) se ascunde sub sute de kilograme de pământ îngheţat, iar maşinile rulează prin centrul oraşului ca la ţară pe uliţă.

„Eu zic că o să reia lucrările, de-asta au astupat, aşa, de mântuială”, îşi face curaj un şofer oprit la semafor.

Dea Domnul să se adeverească, zicem şi noi ca ţăranii, că doar de la ţară suntem.

Citit 1401 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.