* Macazurile au îngheţat şi nu au mai putut fi manevrate automat * Mai multe locomotive electrice au fost înlocuite pentru că gheaţa a blocat contactul dintre firele de tensiune * Problemele au generat întârzieri la peron de 60 până la 120 de minute * Un tren a fost anulat *
Iarna a dat peste cap circulaţia şi pe calea ferată. Un tren a fost anulat şi altele au sosit la peron cu întârzieri foarte mari, a anunţat, ieri, conducerea Regionalei Galaţi a companiei feroviare de transport călători.
„Acceleratul Galaţi-Târgu Mureş, cu plecare din Galaţi la ora 5:40 dimineaţa, precum şi returul său, au fost anulate în ziua de 2 decembrie. Totodată, trenurile de persoane şi acceleratele care circulă pe relaţia Galaţi-Făurei-Buzău au întârzieri cuprinse între 60 şi 120 de minute”, a declarat, ieri, directorul Regionalei de Călători, Ecaterina Pricope.
Probleme sunt şi pe alte tronsoane, a anunţat conducerea Regionalei Galaţi a companiei CFR Infrastructură. „Noaptea de miercuri spre joi, am avut foarte mult de muncă în tronsoanele Buzău-Pogoanele şi Tecuci-Adjud. Problemele s-au mai atenuat, dar nu au dispărut”, a afirmat directorul Regionalei de Infrastructură, Ionel Filimon.
De fapt, probleme există oriunde se circulă cu locomotive electrice. „Se depune gheaţă pe firele de tensiune şi pe pantografele locomotivelor acţionate electric, pantografele coboară din cauza greutăţii gheţii şi nu mai fac contact cu firele de tensiune, iar locomotivele nu se mai deplasează.
Trebuie înlocuite cu alte locomotive şi duse la depou pentru a fi curăţate de gheaţă”, a explicat Ionel Filimon. Trenuri conduse de locomotive electrice circulă în relaţia Galaţi-Făurei-Buzău, fapt care explică de ce garniturile care traversează acest tronson au întârzieri de 60 până la 120 de minute.
Din păcate, personalul de la calea ferată nu prea are ce face. „Avem 84 de oameni în punctele critice de pe cuprinsul Regionalei Galaţi: 22 în tronsonul Galaţi-Făurei, 30 în tronsoanele Buzău-Pogoanele şi Buzău-Făurei şi 32 în tronsonul Tecuci-Adjud”.
„Sparg gheaţa care se depune la macazuri şi le acţionează manual, căci din cauza poleiului ele nu mai pot fi manevrate automat. În rest, nu prea au ce face, pentru că problemele sunt sus, la pantografe, or acolo nu pot acţiona căci se electrocutează”, a spus Ionel Filimon.
Autorităţile feroviare nu pot decât să aştepte îmbunătăţirea vremii. „Dacă poleiul se va menţine, probleme vor mai fi, cu toate eforturile pe care le depunem”, a afirmat directorul Regionalei de Călători, Ecaterina Pricope.
Ieri după-amiază, de exemplu, încă nu se ştia dacă acceleratul Galaţi-Târgu Mureş îşi va putea relua circulaţia în această dimineaţă. „Dacă putem să îl expediem mâine, îl expediem. Dacă nu, îl menţinem anulat”, a afirmat Ecaterina Pricope.