„Îl aşteptăm pe şoferul implicat în accident”

„Îl aşteptăm pe şoferul implicat în accident”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Oamenii legii îl asigură pe conducătorul auto că dacă vine singur la Poliţie, beneficiază de circumstanţe atenuante *

Nu este prima dată când victima unui accident rutier declară în primă instanţă că se simte bine, iar apoi se răzgândeşte. Aceasta a fost situaţia şi ieri, la intersecţia străzilor centrale Domnească şi Fraternităţii (unde întoarce troleul).

Acroşare, discuţii, spital, apoi accident

Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Conducătorul auto al unui maxi-taxi alb a acroşat miercuri, la ora 10 dimineaţa, o femeie care se afla în intersecţia Fraternităţii cu Domnească. Maşina a oprit, iar şoferul şi femeia au fost văzuţi de martori în timp ce discutau, femeia asigurându-l pe conducătorul auto că este teafără şi nevătămată şi că  poate pleca”.

„Totuşi, femeia a mers mai târziu la spital, fapt care schimbă datele problemei, devenită între timp accident. În urma acestor fapte, Poliţia Rutieră face apel la şoferul microbuzului alb să se prezinte din proprie iniţiativă la sediul instituţiei noastre, pentru a lămuri cu exactitate împrejurările producerii accidentului”.

„Conducătorul auto este asigurat că, dacă va veni singur, va beneficia de toate circumstanţele atenuante, în caz contrar – dacă nu vine singur - având însă parte de circumstanţe agravante”.

De asemenea, se  face apel la cei care au văzut accidentul şi ştiu numărul microbuzului, să ofere aceste date Poliţiei Rutiere, la numărul taxabil de telefon 0236 / 40 70 00, cerând interior Poliţia Rutieră.

Fără teamă, aşadar, spre Poliţia Rutieră! Să ne vedem cu bine în trafic.

Citit 3018 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.