Firma care lucrează la modernizările de pe Coșbuc, amendată de Garda de Mediu

Firma care lucrează la modernizările de pe Coșbuc, amendată de Garda de Mediu
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Garda de Mediu Galați informează că, recent, a efectuat un control la "o companie responsabilă cu lucrările de modernizare a bulevardului George Coșbuc din municipiul Galați", descoperind mai multe nereguli.

Comisarii de mediu au constatat că "autoutilitarele care transportă deșeuri inerte nu erau acoperite corespunzător, ceea ce a dus la emisia de praf în zonele de lucru. Nu existau spații de spălare a cauciucurilor autovehiculelor la intrarea și ieșirea din șantier, ducând la împrăștierea prafului pe carosabil și alei. Gardul de împrejmuire a șantierului nu era acoperit cu plasă specială pentru limitarea prafului".

Ca urmare a celor constatate, firmei de construcții respective i s-a impus să ude permanent drumurile din interiorul șantierelor, să acopere benele autoutilitarelor care transportă deșeuri și să respecte prevederile legale privind gestionarea și transportul deșeurilor.

Comisarii Gărzii de Mediu au dat și o amendă, de 15.000 de lei, conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului.

Proiectul de modernizare a bulevardului George Coșbuc este derulat de asocierea Tancrad SRL - Citadina 98 SA - Lemacons SRL - Old Road Construct SRL - Add Global Design SRL.

Citit 4614 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Iulie 2024 19:35

4 comentarii

  • postat de Onoare si cinste
    Joi, 11 Iulie 2024 06:22
    86.124.202.***
    In schimb sunt milioane de "cinste si onoare" care imping broasca cu batul in balta,stau pe ajutoare sociale,dar sunt postaci,activi pe internet.Daca lenea si prostia ar durea,toata tara ar fi un strigat de durere.Uitati-va la rahatul de caini,la peturi,hartii aruncate si lasati in pace muncitorii.
    2
    5
  • postat de Cinste și onoare
    Miercuri, 10 Iulie 2024 11:20
    93.148.22.***
    Mulțumită sesizărilor , instituțiile își fac treaba.
    3
    18
  • postat de Gigel
    Miercuri, 10 Iulie 2024 11:15
    5.13.194.***
    Hai sa avem rabdare si sa asteptam tasarile viitoare. Bani oricum se dau cat trebuie.
    12
    10
  • postat de nelu
    Miercuri, 10 Iulie 2024 07:40
    77.81.24.***
    Nici un santier din muncipiu nu respecta normele de mediu, nu am vazut pe nimeni sa spele cauciucurile inainte de a iesi din zona de lucru!!! Dormiti in continuare si faceti-va ca nu vedeti!
    6
    63

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.