13 decembrie - Ziua Tipografilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cui îi mai pasă de tipografi în ziua de astăzi? E o întrebare pe care mi-a pus-o unul dintre cei cu care am lucrat pe vremea zincului şi a şpalturilor corectate în miez de noapte.

Cui îi pasă şi de brutari sau de dulgheri, de poştaşi sau de constructori. Adică nouă, tuturor. Pentru că toţi mâncăm pâine, locuim în case, ne uităm în cutia poştală şi citim.

Încă mai citim, mult mai puţin decât înainte, dar o facem. Şi, în gestul firesc al răsfoitului unei cărţi, al frunzăritului unui ziar se află întotdeauna şi mişcarea gândului bun către cel care a făcut posibilă tipărirea literelor, înşiruite în cuvinte, devenite fraze care să atingă sufletul. Acestor oameni aflaţi mereu în spatele cuvântului scris li se cuvin mulţumirile noastre.

Pe 13 decembrie este Ziua Tipografilor. Cei câţiva tipografi care nu dorm noapte de noapte pentru ca ziarul „Viaţa liberă” să fie la prima oră în mâinile dumneavoastră, a cititorilor, merită din plin neuitarea. 

La mulţi ani, dragi tipografi!

Citit 2312 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.