Gălăţean reţinut pentru violul unei fete de 10 ani (UPDATE)

Gălăţean reţinut pentru violul unei fete de 10 ani (UPDATE)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Gălăţeanul Ion Călin a fost reţinut pentru că a violat o fată de 10 ani timp de mai multe săptămâni, ameninţând-o atât pe victimă, cât şi pe membrii familiei acesteia.

Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis, vineri, cererea procurorilor şi au dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

Singură cu violatorul

Din datele pe care le-am obţinut de la Serviciul Investigaţii Criminale – IPJ Galaţi, precum şi de la procurorul Alfredo Simionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, ultimul act de violenţă sexuală asupra minorei C.N., în vârstă de 10 ani, a fost comis în noaptea de sâmbătă spre duminică, 1/2 octombrie. În acea seară, mama fetiţei a plecat cu nişte treburi de acasă, la Iveşti, lăsând minora singură cu Călin Ion, cel  care a profitat de ocazie şi a violat-o din nou pe copilă. De data aceasta, victima minoră a violatorului n-a mai tăcut şi i-a spus mamei ceea ce a păţit. A doua zi, luni, 3 octombrie, aceasta a mers la Poliţie la Umbrăreşti unde a şi făcut o plângere penală.

Fireşte, se pune întrebarea ce căuta Călin Ion la căsuţa, altfel destul de modestă, în care locuiau minora şi mama ei. Acesta, aşa cum reieşit din anchetă, a avut vreme de câţiva ani o relaţie de concubinaj cu sora mai mare a fetiţei N.C., a şi locuit o vreme sub acoperiş cu acestea, în Siliştea – Umbrăreşti. Dar, la un moment dat, concubina a plecat în Italia, iar Călin Ion  a rămas oarecum singur… A pus însă ochii pe minoră şi, pentru a-şi satisface pornirile violente şi dorinţele sexuale, îşi făcea mai mereu drum pe la casa mamei şi a fetiţei sale. Venea  pe la bojdeuca femeii căreia îi spunea mamă-soacră în virtutea relaţiei pe care o avusese cu fiica sa mai mare, care e  acum plecată în Italia.

Agresorul se credea stăpânul fetiţei

Ba, mai mult, în ultima vreme, mama minorei a şi observat o oarecare schimbare în comportamentul lui Călin Ion. Acesta se purta autoritar cu fetiţa, îi dădea ordine, o punea la treabă, ca şi cum, aşa cum se spune, „o luase de crescut”, urmând să o facă să se supună în tot şi toate. Mama a observat această schimbare de comportament, dar, din păcate, nu s-a gândit la ceea ce-şi dorea şi făcea, concubinul fetei sale mai mari.

Altfel, Călin Ion era responsabil cu timpul liber, neavând nicio ocupaţie serioasă. În plus, era proaspăt eliberat din Penitenciar unde-şi ispăşise o parte dintr-o  pedeapsă cu închisoarea la care fusese condamnat în urma comiterii unei infracţiuni de tâlhărie. Aşadar este recidivist, aflându-se deja, înainte de a comite violul, în stare de recidivă postexecutorie, având şi un rest de pedeapsă cu închisoarea rămas neexecutat.

Imediat după ce mama fetiţei a reclamat violul, Călin Ion a fost reţinut timp de 24 de ore pa baza ordonanţei emisă de procuror. A fost apoi prezentat la instanţă cu propunerea de arestare preventivă. A şi primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Şi-a recunoscut faptele, aşa cum le-a expus şi victima agresiunii sale sexuale.

Doar proceduri post-factum!

Fetiţa, traumatizată psihic în primul rând, a fost audiată în prezenţa unui psiholog, ea având în continuare nevoie de consiliere psihologică, sens în care au fost sesizate şi autorităţile care se ocupă cu protecţia minorilor.

Ieri, Stoica Paraschiv, primarul comunei Umbrăreşti, ne-a confirmat că,  au fost luate măsurile necesare pentru începerea şi finalizarea unei anchete sociale absolut necesare în astfel de situaţii în care victima este un minor.  

Din păcate, în acest caz, precum şi în multe alte cazuri similare, nu s-a putut face nimic înainte de a se fi comis oribila faptă. Toate procedurile enunţate în cele de mai sus sunt cele de după comiterea infracţiunii.

 

Citit 2932 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2011 22:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.