Alain Delon, starul filmului francez, care a fascinat și a divizat deopotrivă, a murit la vârsta de 88 de ani, au anunțat duminică dimineață cei trei copii ai săi într-o declarație comună pentru AFP citată de Hotnews.ro.
”Alain Fabien, Anouchka și Anthony, împreună cu (câinele său) Loubo, sunt profund întristați să anunțe moartea tatălui lor. El s-a stins din viață în liniște în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi și de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectați intimitatea în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicat.
Legendarul star de cinema, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019, suferea și de limfom (cancer al sistemului limfatic) și fusese plasat sub protecție judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal ”pentru îngrijirea sa medicală”.
Apoi, această măsură a fost transformată în aprilie în ”tutelă consolidată”, ceea ce însemna că el nu mai putea decide singur asupra gestionării bunurilor și finanțelor sale.
Actorul nu mai făcuse niciun film de ani de zile: „Regizorii cu care aș putea filma sunt morți”, a declarat el pentru Le Monde în 2018. Dar i-ar fi plăcut, ”înainte de a muri, să facă un film regizat de o femeie”. Feministele americane au protestat puternic la omagiul adus la Cannes actorului francez, care a fost descris drept ”rasist, homofob și misogin”.
Puțini actori s-au dedicat atât de intens cinematografiei
Alain Delon a fost o figură înainte de a fi un artist, un chip înainte de a fi o persoană. El a fost arhitectul – nu întotdeauna conștient – al acestei construcții fără egal a peisajului francez, care i-a umbrit adesea opera.
Abia își începuse cariera când a dat totul pentru René Clément în Plein soleil (1960) și pentru Luchino Visconti în Rocco et ses frères (1961), marcând limitele unui registru (criminalul, după Patricia Highsmith, personajul dostoievskian, după Visconti) care a fost aproape întotdeauna subestimat.
La aceasta se adaugă rolul jucat de Alain Delon în conceperea filmelor în care a jucat, pentru cele mai bune – L’Insoumis (1964) de Alain Cavalier, Monsieur Klein (1976) de Joseph Losey – și pentru celelalte.
Pentru că Alain Delon nu s-a mulțumit niciodată să își facă treaba. Doar dacă nu era vorba de a ține prima pagină a ziarelor.
Sălile de judecată, sălile de licitație și hipodromurile au fost tărâmurile sale și peste tot se putea lăuda cu sângele său albastru, cel al vedetelor, scrie Le Monde.
