Drumul Național 25, care face legătura între Galați și Tecuci, este închis de aproape cinci zile în sectorul Tudor Vladimirescu - Vameș. Șoseaua este acoperită de aluviuni și circulația nu a putut fi reluată, deși drumarii lucrează non-stop pe porțiunea afectată, informează Mediafax.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a anunțat, miercuri dimineață, că "de aproape cinci zile, de când au apărut primele probleme cauzate de inundații în județul Galați, drumarii acționează fără oprire". Intervențiile au loc atât pe drumuri, pentru asigurarea scurgerii apelor și îndepărtarea aluviunilor, cât și în zonele cu acumulări mari de apă pentru săparea și lărgirea breșelor care să permită retragerea mai rapidă a apelor.
Deși se lucrează intens în zonă, DN 25, între Tudor Vladimirescu și Vameș, rămâne închis circulației rutiere din cauza cantității mari de apă acumulată pe partea carosabilă. Drumarii nu au un termen privind redeschiderea circulației și anunță că decizia va fi luată în funcție de condițiile privind siguranța.
În zonă există și o tasare, dar drumarii estimează că "nu va face imposibilă circulația rutieră". Evaluarea finală se va face după retragerea apelor și este posibil să se impună o restricție de tonaj, până la remedierea problemelor, a precizat DRDP Buzău.