Un jandarm „apt” psihologic și-a dat pantalonii jos în public

Un jandarm „apt” psihologic și-a dat pantalonii jos în public
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Este anchetă la Jandarmeria Galați, după ce imagini în care apare un subofițer al unității făcând gesturi obscene în scara unui bloc au fost publicate pe rețelele de socializare

Militarul a intrat în atenția superiorilor după ce și-a dat pantalonii jos și și-a expus părțile intime pe holul imobilului în care locuiește, nefiind prima dată când comportamentul lui face obiectul unor cercetări, chiar cu iz penal.

În cursul zilei de luni, 21 octombrie, Jandarmeria Galați a anunțat că se delimitează de atitudinea subofițerului, pe care o dezaprobă cu fermitate.

"În urma vizionării clipului video, am constatat că bărbatul care apare în imagini este angajat al unității noastre, motiv pentru care domnul inspector-șef a ordonat constituirea, în regim de urgență, a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, care va verifica faptele susceptibile de a constitui abateri disciplinare. În situația în care comisia va constata săvârșirea unor fapte penale, vom sesiza de îndată unitatea de parchet competentă. Facem precizarea că dezaprobăm în totalitate și ne delimităm de astfel de comportamente, ele nereprezentând instituția și personalul ei, chiar dacă sunt săvârșite în afara serviciului", a precizat IJJ Galați.

Jandarmul cu pricina este angajat al unității din 2007, iar la ultima evaluare psihologică a fost declarat "apt".

Citit 4459 ori Ultima modificare Luni, 21 Octombrie 2024 17:57

8 comentarii

  • postat de Cristi
    Marți, 22 Octombrie 2024 11:02
    5.2.209.***
    ,,Apt'' doar pe hartie.
    0
    13
  • postat de Nea control
    Marți, 22 Octombrie 2024 04:25
    5.13.222.***
    Il doare la basca pe el de restul lumii ,mai are putin si se pensioneaza , credeti ca ancheta il afecteaza cu ceva mai ales ca e in vizorul lor de demult si pentru alte chestii.
    0
    19
  • postat de un galatean
    Marți, 22 Octombrie 2024 00:30
    86.120.91.***
    si ce daca si-a dat panatlonii jos, ce are vreo bomba in pantaloni? :) poate ii era cald sau comunica subliminal cu vreo vecina ... repede va bagati voi ... eu credeam ca pe strada, dar pe scara blocului, chiar are un public redus ... sigur trebuie sa fie un motiv serios, de exemplu un puric
    6
    10
  • postat de micro_19
    Luni, 21 Octombrie 2024 21:04
    31.196.31.***
    Pedeapsa: sa care gunoiul vecinilor carora le-a aratat fundul timp de 1 an....
    6
    41
  • postat de Adrian
    Luni, 21 Octombrie 2024 20:46
    128.127.118.***
    Poate aflam si blocul sa il felicitam pe jandarm sa vedem cat de infricosator e vrem sa tremuram si noi de spaima ca batranii aia
    4
    32
  • postat de Teofil
    Luni, 21 Octombrie 2024 19:57
    86.120.239.***
    Subalternii l-au recunoscut după fund ? ???
    2
    60
  • postat de Falconettj
    Luni, 21 Octombrie 2024 19:56
    89.137.226.***
    Mai sunt multi ca el?!!!
    O fi fifi inaripatul, dom ghineral, facut jandarm la apelul gugustiucilor.
    2
    46
  • postat de DC
    Luni, 21 Octombrie 2024 18:36
    86.124.200.***
    Se apropie de vârsta de pensionare, fiți indulgent cu el !
    9
    46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.