De Ziua Naţională a României, 1 decembrie, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, în bisericile parohiale şi în mânăstirile din Eparhia Dunării de Jos, au fost oficiate slujba de Te-Deum şi Sfânta Liturghie în cadrul cărora au fost pomeniţi eroii jertfiţi pentru unitatea şi libertatea neamului românesc, precum şi personalităţile bisericeşti şi civile care au contribuit la înfăptuirea unităţii naţionale a românilor.
”La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, slujba de Te-Deum la sărbătoarea Naţională a României şi apoi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Momentul liturgic şi naţional deopotrivă a reunit reprezentanţi ai autorităţilor locale, militari din Garnizoana Galaţi, veterani de război şi alţi credincioşi. În cuvântul adresat participanţilor la eveniment, Înalptreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a evidenţiat patriotismul înaintaşilor noştri, dublat de credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de valorile naţionale”, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Manifestările dedicate Zilei Naționale au continuat printr-un ceremonial desfășurat la Monumentul Eroilor căzuți între anii 1916 – 1918. Ceremonia a debutat cu intonarea imnului național al României și oficierea serviciului miliar-religios. A urmat depunerea de coroane din partea reprezentanții unităților militare și ai autorităților administrației publice, iar la final participanții au asistat la defilarea Gărzii de Onoare.