Un bărbat din județul Galați a murit din cauza jarului din sobă. Nu a putut fugi din casă

Un bărbat din județul Galați a murit din cauza jarului din sobă. Nu a putut fugi din casă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Neglijența în supravegherea sobelor sau instalațiile electrice improvizate cad victime pe bandă rulantă. Al treilea deces în decurs de două săptămâni din cauza incendiilor provocate de sistemele de încălzire s-a petrecut în mediul rural, în localitatea Adam.

O casă a luat foc în după-amiaza zilei de miercuri, 15 ianuarie, intervenția pompierilor de la Berești nereușind să-i salveze viața unui bărbat bolnav, care din cauză că era imobilizat la pat, nu a putut ieși din cameră.

”ISU Galați a intervenit cu două autospeciale de stingere de la garda de intervenție Berești și un echipaj SMURD de la punctul de lucru Tg. Bujor. Din păcate, în incinta locuinței, a fost găsită o persoană decedată, respectiv, un bărbat de aproximativ 60 ani imobilizat la pat care nu s-a putut autoevacua”, a precizat lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

În urma incendiului de la Adam, au ars circa 50 de metri pătrați din suprafața locuinței, cauza stabilită de pompieri fiind jarul căzut din sobă. Acesta a fost cel de-al treilea incendiu mortal provocat de sistemele de încălzire de la începtul acestui an, în judeșul Galați. Alți doi bărbați, unul de 58 de ani, din Țepu, și unul de 88 de ani, din Fârțănești, și-au pierdut viața în propriile case.

Citit 1507 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro