Pentru ce au dat jandarmii amenzi de jumătate de milion de lei

Pentru ce au dat jandarmii amenzi de jumătate de milion de lei
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Peste o mie de contravenții a fost numărul abaterilor de la legile care reglementează normele de conviețuire socială constatate de echipajele de jandarmi în 2024.

Militarii s-au rezumat în foarte puține cazuri la a da avertismente, pedepsindu-i pe cei care au tulburat liniștea și ordinea publică cu amenzi care, însumate, ajung la aproape 500.000 de lei. Puțini și cu dificultăți în planificarea misiunilor, jandarmii din Galați au compensat deficiențele cu exigență, pe parcursul anului trecut când au intervenit în acțiuni proprii sau în cooperare cu poliția pentru a menține siguranța străzilor sau pentru a restabili liniștea acolo unde ea a fost tulburată. Militarii au scos des formularul de procese verbale, din cele 1.096 de sancțiuni contravenționale alocate, 76,65 la sută fiind amenzi, restul avertismente scrise. Valoarea amenzilor date într-o majoritate covârșitoare pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a fost de 495.150 lei. Acestea au fost totuși mai puține decât cele aplicate în anul precedent, când echipajele chemate să facă ordine au dat 1.373 de sancțiuni.

La fel ca numărul scandalagiilor amendați, într-o sensibilă scădere a fost și cel al infractorilor care au acționat, în diverse forme, pe domeniul public. Jandarmii au sesizat organele de urmărire penală în 123 de cazuri, cu 36 mai puține decât în perioada anului 2023. Cele mai multe constatări au fost făcute în timpul misiunilor proprii, pentru furturile, distrugerile sau violențele constatate, echipajele făcând 71 de constatări. 66 de infractori au fost prinși în flagrant și dați pe mâna poliției pentru continuarea cercetărilor. De menționat ar fi că cele mai multe probleme au fost raportate în mediul urban. Și prezența alături de polițiști în misiunile mixte a dat roade. În această formulă, jandarmii au participat la constatarea a 52 de infracțiuni, cu 49 de autori identificați.

Citit 1348 ori Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2025 19:03

2 comentarii

  • postat de @Agamemnon
    Miercuri, 22 Ianuarie 2025 17:49
    5.13.158.***
    Stau bine ascunsi prin birouri si prin masinile de serviciu, pe retelele sociale, ca de acolo se "autosesizeaza"... De patrulat patruleaza numai pe bulevarde, pe la lumina...
    0
    1
  • postat de Agamemnon
    Marți, 21 Ianuarie 2025 09:36
    86.120.239.***
    Nu e picior de politist/jandarm/politist local in locurile aglomerate din oraș.Sute de persoane sunt în stațiile de autobuz, în piețe, cum sunt aceștia protejați dacă printre ei nu e nici un polițist
    1
    13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.