Să organizezi un festival-concurs de muzică ușoară cu zeci de participanți din patru țări, să ai un juriu exigent, dar toată lumea să împartă bucuria artei și a talentului, nu e puțin lucru. S-a întâmplat la Galați pentru al doilea an consecutiv, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, sub bagheta profesoarei Emilia Savu.
Pe 15 și 16 martie 2025, la Galați a avut loc ediția a doua a Festivalului Internațional ,,CÂNTECELE și...NOI", eveniment al cărei director este Emilia Savu, profesor la casa de Canto-Muzică Ușoară din cadrul Școlii de Arte a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Acum, că emoțiile au trecut, iar oaspeții s-au întors la casele lor, unii dintre ei cu premii, doamna profesoară le mulțumește celor care au sprijinit-o în organizare. „Am avut susținerea Consiliului Județean, încrederea acordată de managerul Viorel Sandu, ajutorul coordonatorului Școlii de Artă, Doru Cimpoeru, sonorizare impecabil realizată, le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment”, a spus Emilia Savu.
Spectacolul în sine a avut de toate: soliști, duete, trio-uri, cvartete și grupuri vocale, care au încântat publicul cu momente artistice de excepție, într-un adevărat spectacol al pasiunii și al muzicii. Misiunea juriului a fost una dificilă, concurenții fiind foarte talentați și bine pregătiți, iar departajarea lor, foarte grea. „Eu cred foarte mult în corectitudine și în exigență, fiindcă și concurenții, și părinții trebuie să știe unde se situează, care le este valoarea”, a precizat Emilia Savu.
Din juriu au făcut parte compozitorul și omul de artă din Sofia, Bulgaria, Emil Strundzhev, care a fost și președintele juriului, îndrăgitul compozitor Nicolae Caragia și omul de artă din Italia Vlad Baginskiy.
Anul acesta, concurenții au venit din Suceava, București, Iași, Constanța, Focșani, Galați și Brăila, iar din străinătate, din Sofia și alte orașe din Bulgaria, Ucraina, Chișinău și din alte localități din Republica Moldova.
Trofeul festivalului a plecat anul acesta la Focșani, cu Elena Daniela Radu, concurentă la categoria 10-12 ani.
Tuturor participanților și premianților, Emilia Savu, în numele echipei de organizare, le transmite și prin intermediul nostru felicitări și mulțumiri pentru că au venit la Galați. De altfel, reacțiile, aprecierile, telefoanele, comentariile în mediul online nu au întârziat să apară, după ce s-a tras cortina.
Părinții concurenților au apreciat organizarea, faptul că fiecare categorie a avut doar șapte premii – trofeul categoriei, premiul I, II și III, trei mențiuni – ceea ce a presupus o concurență reală, iar valoarea premiilor, cu atât mai mare. De altfel, foarte mulți dintre participanți și-au anunțat deja intenția de a reveni la ediția a III-a, un semn clar că evenimentul a fost bine primit.
Mai mult, oaspeții din străinătate s-au făcut văzuți și în zonele de relaxare din oraș, un beneficiu deloc de neglijat. De altfel, turismul de festival, precum și cel sportiv sunt două aspecte pe care ar trebui, ca oraș plin de talente la ambele categorii, să îl exploatăm mai mult.