Galațiul, gazdă pentru Olimpiada Națională de Limbi Clasice

Galațiul, gazdă pentru Olimpiada Națională de Limbi Clasice
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După ce în urmă cu câteva săptămâni Galațiul a devenit gazda olimpicilor de la Muzică, un eveniment somptuos, la care au participat aproximativ 300 de elevi, părinți și profesori coordonatori, acum, tot la Galați, în perioada 27-30 aprilie 2025, se va desfășura etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limbi Clasice.

Elevii se vor întrece la Greacă veche şi Latină, în cadrul ediției a XXXVI-a a acestei competiţii de excelenţă științifică și culturală, având caracter inter și transdisciplinar, dedicată elevilor creativi, pasionați de limbile clasice şi cu un orizont cultural de factură umanistă.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Galați și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Galați și oferă elevilor participanți oportunitatea de a-și demonstra competențele specifice celor două domenii vizate la secțiunile: Limba Greacă veche (elină) - clasele a IX-a - a XII-a și Limba latină - clasa a VII-a (disciplina Elemente de limbă latină și de cultură romanică), clasele a IX-a şi a XII-a.

Festivitatea de deschidere va avea loc duminică, 27 aprilie 2025, la ora 17.00, în Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. În același loc se va desfășura și festivitatea de premiere, marți, 29 aprilie 2025, începând cu ora 18.00.

Evenimentul reunește 52 de cadre didactice și 286 de elevi, din 38 de județe și municipiul București, la care se adaugă 40 de cadre didactice care provin din mediul academic, din învățământul preuniversitar sau sunt membri ai Societății de Studii Clasice din România.

Competiția se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Galați, al Primăriei Municipiului Galați și al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Citit 1185 ori Ultima modificare Joi, 24 Aprilie 2025 15:49

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro