Nu... Grigore Papugiu nu pare surprins că i-am citit gândurile instantaneu! Asta-nsemnează că a învăţat lecţia/morala din urmă cu vro doi ani şi jumătate, când am scris cum „m-a bântuit iluzia că timpul trece ca o bicicletă, ca o basculantă, ca un proiectil!”... şi cum „m-a obsedat gândul că distrugerea tuturor aparatelor şi instrumentelor de măsurare a timpului ar produce o linişte instantanee, un fel de linişte fără viteză, fără devreme, fără târziu!”... şi cum „m-a cotropit definitiv ideea că iubirea-i pură şi adevărată numai în perspectiva în/depărtării: floarea de colţ nu poate locui într-o vază, nu?”... şi cum „de asta şi de aceea, poate, cred că sunt sătul de moarte!... şi pentru că eu sunt trecătorul prin timp, ca o bicicletă, ca o basculantă, ca un proiectil!... şi pentru că orologiul este o armă!... şi pentru că apropierea iubirii este egală cu prăbuşirea florii de colţ în prăpastie!... şi pentru că, împotriva timpului, care nu există, sunt soldat în Marele Război de Apărare a Poeziei!”
Mergem tot în tăcere! Mai avem vro sută-două sute de metri şi ajungem acasă! Acasă la Grigore, să vedem „Moromeţii”! Papugiu se uită la mine şi începe să-mi cetească şi să-mi dicteze gândurile la modul instantaneu! Nu mă surprinde, însă mă bucură din ce în ce mai mult că „ţine aproape”, că ţine aproape să-mi demonstreze cum am greşit când l-am crezut neinstruit, pierdut printre vişini! Uite asta-mi ceteşte Grigore, cuvânt cu cuvânt, în Cutie!
„Stau clipele la pândă... să fugă din pendule,/ să fugă din clepsidre, să fugă din Olimp,/ din cercuri, din pătrate, din cuburi şi din sfere,/ din tot ce-nseamnă silă şi pierdere de timp!// Sub semnul şi teroarea măruntelor tic-tac(uri)/ au înghiţit atâtea Sahare de nisip/ şi au răbdat de sete şi au răbdat de foame/ şi au primit (devreme) târziuri fără chip!// În timp ce zeii (s)acri şi zeele fudule/ zvârle (la cerberi) lire, ambrozii şi nectar,/ secundele stau (goale şi sclave) la cheremul/ ceasornicelor tâmpe, cu zel şi cuc murdar!// Sigur că da... să fugă, să nu se mai audă/ n-acest lăumtru veşted vrun criminal tic-tac,/ să ştie toată lumea că timpul nu mai este/ călăul fiecărui prezent... şi fără leac!// Să afle fiecare că Mâine nu mai vine.../ (tic-tac)... şi Azi e gata... (tac-tic)... să plece Ieri!// Ce or să facă zeii (stăpâni şi cruzi şi lacomi)/ fără Trecut?... nu-i bine Nicicând şi Nicăieri/ să fii, să stai... şi viaţa să aibă măsurare-n/ lumină şi-ntuneric? atât!... ce Joi? ce Luni?// Stau clipele la pândă... să fugă din pendule.../ să lase goală Vremea şi Casa de Nebuni!”//...
(Stai să vezi!)
