Zeci de șoferi gălățeni, ”scoși” de pe șosele în minivacanța de 1 Mai

Zeci de șoferi gălățeni, ”scoși” de pe șosele în minivacanța de 1 Mai
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Sute de amenzi și aproape 90 de șoferi lăsați fără permise, unii dintre ei pentru abateri penale în trafic, au fost, pe scurt, rezultatele acțiunilor Poliției Galați în minivacanța de 1 Mai.

Recent închieata ”pauză” a arătat că pericolele pe drumurile publice sunt la ordinea zilei, 26 de misiuni la care au participat circa 20 de polițiști gălățeni în fiecare zi soldându-se cu un număr apreciabil de constatări. Potrivit IPJ Galați, numărul amenzilor date de oamenii legii a ajuns la 742, valoarea totală a acestora fiind de peste 360.000 de lei.

Pentru abateri cu grad ridicat de pericol, precum conducere sub influența alcoolului, a drogurilor sau cu viteză excesivă au fost lăsați pietoni 86 de şoferi, cărora le-au fost retrase permisele pentru perioade cuprinse între 30 și 120 de zile.

12 a fost numărul infracțiunilor la regimul rutier, constatate în intervalul 1-4 mai, ”campion” fiind, de departe, un bărbat care ar fi trebuit să dea dovadă de maturitate. În vârstă de 57 de ani, omul a fost depistat la volanul unei mașini pe raza comunei Negrilești. Avea o alcoolemie de 1,11 la mie, nu deținea niciun fel de permis, iar mașina pe care o conducea nu avea nici RCA și nici ITP valabil. Pe lângă amenda consistentă pe care a primit-o, bărbatul s-a ales și cu dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, fiecare faptă fiind pedepsită cu închisoare înte 1 și 5 ani.

Citit 5814 ori Ultima modificare Luni, 05 Mai 2025 13:41

1 comentariu

  • postat de Trandafirul Galben
    Luni, 05 Mai 2025 16:40
    89.33.8.***
    Așa da!
    Unii bugetari trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că încrederea în Instituții se face doar prin acțiunile și exemplele lor vizibile și nu doar cele scriptice.
    Felicitări pentru acțiune
    6
    21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.