E adevărat, căldura se lasă așteptată, iar când plouă, mulți oftăm: iar plouă! Ne gândim la noroi, la hainele ude, la umbrela uitată acasă, la traficul dat peste cap. Ne enervăm pe bălți, pe canalizări înfundate și pe „taxele pluviale”.
Uităm însă că nu ploaia e vinovată. Nu ea a tăiat pădurile, nu ea a ignorat infrastructura.
Dincolo de neplăcerile zilnice, ploaia e o binecuvântare. Hrănește pământul, dă viață grădinilor și asigură recolte bune. Este apă pentru păsări, animale, pentru noi toți. Umple râurile și fântânile care, din păcate, seacă tot mai mult.
În loc să ne plângem, poate ar fi mai sănătos să acceptăm darul ei. Să ieșim din casă, chiar și pentru o plimbare scurtă, să ne lăsăm gândurile limpezite de picăturile reci.
Așa că, data viitoare când o picătură de ploaie îți atinge obrazul, privește-o ca pe o mângâiere. Uneori, natura știe mai bine de ce avem nevoie. Şi, când ne facem timp să îi primim darurile, avem şi surpriza să vedem miracolul de lângă noi, precum inima din imaginea de azi.
