De Ziua Internaţională a Copilului, cu binecuvântarea ÎPS Casian, în mai multe centre sociale şi aşezăminte din Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc activităţi religioase, cultural-artistice, educaţionale, social-filantropice şi recreative pentru copii.
Programele dedicate celor mici au început în Eparhia Dunării de Jos săptămâna trecută, aflăm de la părintele Rareş Bucur, slujitorii Sfintelor Altare, împreună cu profesori şi voluntari oferindu-le daruri copiilor şi implicându-i în activităţi creative.
Pe 30 mai, la Aşezământul Social-Filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi, cei 100 de copii beneficiari ai serviciilor oferite de această instituţie socială a bisericii, dar şi alţi 250 de copii de la mai multe şcoli din judeţul Galaţi, au avut parte de o zi specială. Programul intitulat „Copilăria – dar şi binecuvântare” a cuprins zece ateliere de creaţie, jocuri, recitări de poezii, cântece, dansuri şi multă voie bună. Copiii au socializat, au admirat şi au lucrat chiar ei icoane, broderie, prescuri, metaniere, petrecând clipe unice, într-un cadru primitor şi însufleţit de prezenţa lor plină de bucurie.
În mijlocul lor a fost prezent Înaltpresfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, care a trecut pe la fiecare atelier de creaţie şi, în Capela Aşezământului, a avut un dialog cu cei mici şi a rostit împreună cu ei rugăciuni pentru părinţii lor şi pentru binele copiilor din întreaga lume. Apoi, le-a oferit daruri ce au constat în rechizite, dulciuri, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.
La final, ierarhul i-a binecuvântat pe toți și felicitându-i pentru activităţile în care se implică, precum şi pentru frumoasele obiecte ieşite din mânuţele lor. Pe lângă bucuria momentului, s-a avut în vedere şi familiarizarea tinerilor cu actul artistic, dezvoltarea creativităţii, înţelegerea mecanismului de gândire şi comportament, dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă şi de gestionare a emoţiilor, dezvoltarea simţului artistic, critic şi autocritic, socializare, dar şi dezvoltarea capacităţilor de memorare, limbaj şi interpretare.
Toate serviciile de asistenţă socială şi educaţională sunt asigurate de către angajaţii şi voluntarii Asociaţiei, sprijiniţi de maicile din cadrul Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare“, aflată în incinta aceluiaşi aşezământ. Acţiuni similare pentru copii şi tineri s-au desfăşurat şi în centrele de zi şi grădiniţele parohiale, dar şi în multe alte parohii din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos.
Foto: Cristian Gîrliceanu