Sunt descinderi în două județe și în Capitală, făcute de polițiștii din Galați, pe urmele unui grup de escroci, care ar fi înșelat mai multe persoane fizice și juridice.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei de la Acțiuni Speciale au descins joi, 5 iunie, în mai multe locații din județele Prahova, Teleorman, dar și din București, pentru a aduna probe în documentarea unui dosar penal de bancrută frauduloasă, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și abuz de încredere.
Prejudiciul estimat este de 2.300.000 de lei, echivalentul a aproape 500.000 de euro, iar de producerea lui sunt bănuiți mai mulți indivizi din județul Galați, care ar fi încheiat diverse relații comerciale în județele amintite fără a-și onora obligațiile contractuale față de creditori.
La ora închiderii ediției, activitățile erau încă în plină desfășurare.