Incendieri intenţionate în judeţul Galaţi. Pompierii au stins câteva focare şi încă intervin

Incendieri intenţionate în judeţul Galaţi. Pompierii au stins câteva focare şi încă intervin
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați au fost solicitate, marţi, să intervină pentru gestionarea mai multor incendii de vegetație uscată, produse în diverse localități ale județului, aflăm de la purtătorul de cuvânt al instituţiei, lt. Rebeca Popa.

  • Până la ora 18,00, fuseseră finalizate următoarele intervenții:

    • În localitatea Negrilești, unde, în urma incendiului, au ars aproximativ 10 tone de gunoi menajer;

    • În localitatea Slobozia Conachi, unde a fost afectată o suprafață de aproximativ 3.000 mp de vegetație uscată;

    • În municipiul Galați, pe Centură, zona Podul Nou, unde incendiul a cuprins și a distrus aproximativ 3.000 mp de vegetație uscată.

  • La aceeaşi oră, se mai aflau în desfăşurare două intervenții:

    • În localitatea Tulucești, unde acționează două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați;

    • În localitatea Odaia Manolache, comuna Vânători, unde este mobilizată o autospecială de stingere pentru lichidarea incendiului.

Cauza probabilă a acestor incendii este folosirea intenționată a sursei de aprindere în spații deschise, cu scopul de a genera incendii. Din datele preliminare, există suspiciunea că focul a fost pus intenționat în toate aceste cazuri.

Salvatorii ISU reamintesc următoarele recomandări pentru populaţie:

- Nu utilizați focul deschis pentru arderea resturilor vegetale, a miriștilor sau a gunoiului menajer.

- Nu aruncați la întâmplare mucuri de țigară sau alte materiale care pot aprinde vegetația uscată.

- Supravegheați permanent focul atunci când faceți grătare sau focuri de tabără și asigurați-vă că este complet stins înainte de a părăsi zona.

- În cazul în care observați un început de incendiu sau persoane care folosesc intenționat surse de aprindere în spații cu vegetație uscată, anunțați imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112, oferind informații cât mai precise despre locație și circumstanțe.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al județului Galați continuă să monitorizeze situația operativă și să intervină pentru limitarea efectelor acestor evenimente.

Citit 1084 ori Ultima modificare Marți, 01 Iulie 2025 18:41

1 comentariu

  • postat de Dax
    Marți, 01 Iulie 2025 22:13
    5.13.145.***
    Oameni nebuni. Si asta vine la doar doua zile dupa ce doi pompieri au fost asasinati in SUA, singura legatura e ca ambele incendii au fost puse intentionat.
    0
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro