Promisiune administrativă: săptămâna şi panglica

Promisiune administrativă: săptămâna şi panglica
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

„Din septembrie până în decembrie, voi tăia în fiecare săptămână câte o panglică”, a promis preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, în emisiunea „Ediţie specială” de la Pro Lider FM.

Politicianul susţine că îşi ia întotdeauna o marjă de siguranţă în ceea ce priveşte lucrările. Mai ales în această perioadă în care temperaturile ridicate scad randamentul constructorilor. Dar a ţinut să precizeze că are camere de luat vederi instalate pe fiecare şantier şi că zilnic i se transmit poze de pe amplasamente, prin urmare este la curent cu ceea ce se petrece la toate lucrările.

Deocamdată, pe lista investiţiilor cu termen de inaugurare anunţat pentru această toamnă sunt: pistele de bob suspendat din Pădurea Gârboavele, cu tot cu noile zone de aventură şi agrement, şi sera de plante tropicale de la Grădina Botanică.

Cel mai probabil vor fi redeschise şi Biblioteca „V.A. Urechia”, dar şi Farmacia „Ţinc” - Muzeul Colecţiilor.

Rămâne de văzut dacă preşedintele va avea suficiente panglici pentru câte inaugurări sunt pe listă…

Citit 790 ori Ultima modificare Luni, 21 Iulie 2025 16:36

2 comentarii

  • postat de Gradina Publica
    Luni, 21 Iulie 2025 18:15
    5.254.83.***
    Bai neispravitilor , ati lasat de izbeliste Gradina Publica. Fantana arteziana nu functioneaza , vegetatia se usuca , paznici nu mai sunt......HHHHHUUUUUUOOOOOOOOO , RUSINE !!!!
    1
    8
  • postat de Minciuna de STAT costă
    Luni, 21 Iulie 2025 17:04
    5.13.128.***
    Eu zic sa inaugureze (din nou) mai repede farmacia Tinc, ca sa o poata renova inca o data anul acesta. Ca nu se stie daca mai pot lansa la 1-2-3 ani renovari la cladiri nefolosite.
    1
    5

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro