Pe 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național, prilej de cinstire a unuia dintre cele patru simboluri naționale oficiale, alături de drapelul tricolor, stema și sigiliul statului. Marcarea acestei zile a fost stabilită prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998, iar momentul aniversar are o profundă încărcătură istorică și identitară.
Cu această ocazie, Instituția Prefectului - Județul Galați și Garnizoana Galați organizează o manifestare dedicată Zilei Imnului Național, invitând publicul să participe marți, 29 iulie, în Piața Tricolorului din Grădina Publică.
Organizatorii anunță următorul program al evenimentului:
- 10:00 - 10:05 - Întâmpinarea personalităţilor oficiale;
- 10:05 - 10:10 - Binecuvântare și rugăciune pentru poporul român;
- 10:10 - 10:15 - Mesajul Guvernului României;
- 10:15 - 10:25 - Alocuțiune privind simbolistica versurilor imnului, scurt istoric și semnificații;
- 10:25 - 10:40 - Moment artistic;
- 10:40 - 10:45 - Intonarea Imnului Național al României.
Prin această manifestare, gălățenii sunt invitați să reflecteze asupra valorilor și idealurilor naționale exprimate în imn și să celebreze, împreună, spiritul românesc.
Imnul de stat al României, „Deșteaptă-te, române!”, are versurile scrise de poetul Andrei Mureșanu, iar muzica îi este atribuită lui Anton Pann. Cântecul a devenit simbol al unității și al luptei pentru libertate în timpul Revoluției de la 1848, fiind interpretat pentru prima dată public în Parcul "Zăvoi" din Râmnicu Vâlcea, chiar pe 29 iulie 1848.
„Deșteaptă-te, române!” rămâne un îndemn actual la demnitate, unitate și conștiință națională.