Foc pe miriște, scăpat de sub control

Foc pe miriște, scăpat de sub control
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un nou incendiu de vegetație generat o de o operațiune de curățare a unui teren a avut loc în județul Galați și s-a soldat cu pârjolirea a peste două hectare de pământ. S-a întâmplat la Fundeni, unde flăcările s-au răspândit cu repeziciune în vegetația uscată de pe un teren aflat la marginea localității. A fost nevoie de intervenția rapidă a pompierilor pentru ca flăcările să nu se extindă și mai mult.

”La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere de la Stația de Pompieri Ivești. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind afectată o suprafață de aproximativ 2 hectare de vegetație uscată. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale”, a anunțat lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Pentru că toamna este un sezon în care proprietarii își curăță terenurile, pompierii atrag atenția asupra utilizării focului în acest scop, avertizând că vegetația foarte uscată și vântul pot avea consecințe foarte grave pentru mediul înconjurător și pot pune în pericol real vieți omenești și bunuri.

Citit 1550 ori Ultima modificare Joi, 28 August 2025 12:54

1 comentariu

  • postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit
    Joi, 28 August 2025 15:12
    128.127.119.***
    Băăăă toată vara au luat foc de la caniculă.Acuma dau foc idiotii.Avem piromani in tară cat ciuperci după ploaie si dau foc care cum apucă si oriunde.
    0
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.