Drone rusești intrate în spațiul aerian al României

Drone rusești intrate în spațiul aerian al României
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României, sâmbătă după-amiază, în timpul unui atac rusesc asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre. Autorităţile au emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care populația locală a fost informată că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi îndemnată să se adăpostească în zone sigure. La puțin timp după confirmarea prezenței obiectului zburător, o a doua dronă a fost identificată în zona de graniță, potrivit Hotnews.ro.

O dronă rusească a violat spațiul aerian al României, în zona Chilia Veche. 

”Două aeronave de luptă F 16 din Baza 86 Aeriana Fetesti au decolat sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18.05 pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunare”, a transmis MApN, citat De Hotnews.ro, la scurt timp după confirmarea informației.

”La ora 18,12 a fost emis mesajul RO Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, iar la ora 18,23 aeronavele F 16 au detectat o dronă în spațiul aerian național, pe care au urmărit-o pănă la aproximativ 20 km SV Chilia Veche, cand a dispărut de pe radar”, potrivit MApN. 

”Drona nu a evoluat deasupra zonelor locuite și nu a reprezentat un pericol iminent pentru securitatea populației. În momentul emiterii comunicatului situația este monitorizată de sistemele radar ale MApN și aeronavele aflate în aer”, a mai transmis ministerul. 

Ulterior, ministerul a lăsat de înțeles că drona urmărită de aeronavele F-16 și care a dispărut de pe radare la sud-vest de Chilia Veche s-ar fi prăbușit. 

La aproximativ trei ore de la semnalarea prezenței primei drone, un nou mesaj RO-Alert a fost emis pentru zona județului Tulcea, armata monitorizând un nou roi de drone care atacă infrastructura portuară ucraineană de la Dunăre. 

MApN a comfirmat că două aeronave Eurofighter Typhoon germane de la Mihail Kogălniceanu au fost ridicate în aer pentru a monitoriza situația.

Citit 958 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Septembrie 2025 21:13

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro