Pentru a putea accesa banii europeni cu care să modernizeze Faleza Dunării, Primăria municipiului Galați are nevoie de un partener. Condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească și metodologia prin care va fi selectat vor fi aprobate de aleșii locali convocați joi, 25 septembrie, în ședință ordinară.
Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de „Revitalizare a turismului în Galați, prin valorificarea durabilă a elementelor de patrimoniu cultural și natural de pe Faleza Dunării”, Primăria Galați a lansat o licitație. Singura ofertă a primit-o din partea asocierii Tancrad (lider), Lemacons, Citadina 98, Oldroad Construct. Contractul are o valoare estimată de 165.624.092 de lei fără TVA, iar finanțarea ar urma să fie asigurată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
În consecință, procedura de achiziție este inițiată sub incidența unei clauze rezolutorii: dacă, după încheierea fiecărei etape (semnare contract/ proiectare/ execuție), nu vor exista condiții de finanțare din fonduri nerambursabile, Primăria va achita ce s-a comandat/executat și va rezilia contractul pentru restul de activități neexecutate.
De luni bune, Primăria Galați tot așteaptă să depună cererea de finanțare. Numai că, potrivit prevederilor legale, trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care să aibă un partener. În consecință, este nevoită să organizeze o selecție a partenerilor în vederea depunerii cererii de finanțare. Metodologia de selecție a partenerului este prevăzută într-un proiect de hotărâre care va fi supus aprobării aleșilor locali.
Profilul partenerului
Procedura propusă aleșilor vizează selecția unui partener din categoria asociațiilor și fundațiilor constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000. Pentru a intra în procedura de selecție, potențialii candidați trebuie să îndeplinească o serie de cerințe minime. În primul rând, trebuie să nu facă subiectul unui conflict de interese.
De asemenea, nu trebuie să figureze în evidențele fiscale cu restanțe la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale sau să aibă datorii fiscale. Evident, nu trebuie să se afle în procedură de reorganizare judiciară, de lichidare judiciară sau administrativă, de faliment sau activitatea comercială să le fie suspendată la data semnării acordului de parteneriat.
Trebuie să facă dovada activității desfășurate efectiv de minimum trei ani în domeniul dezvoltării economice, integrării și inovării sociale, precum şi a instruirii/formării pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării și valorificării patrimoniului cultural şi a mediului, precum şi a cooperării internaționale.
Și, desigur, să se angajeze să depună toate diligențele pentru a asigura resursele materiale, financiare și umane necesare pentru îndeplinirea rolului în cadrul parteneriatului. Partenerul va asigura contribuția privind cofinanţarea cheltuielilor totale ale proiectului.
Ce va puncta Primăria
Conform procedurii, în vederea selectării unui partener „reprezentativ și implicat”, Primăria Galați va invita asociațiile şi fundațiile să își exprime interesul, prin completarea și transmiterea formularului de candidatură și a documentelor doveditoare.
În selecția viitorului partener Primăria va puncta experiența în: activități de promovare a diversității culturale și de facilitare a accesului la cultură; activități care vizează modele inovatoare de implicare a comunității sau inovare socială; activități care vizează incluziunea comunităților defavorizate și, după caz, ocuparea forței de muncă a persoanelor din medii vulnerabil.
Vor mai conta: experiența în derularea de proiecte cu finanțare europeană și dacă poate pune la dispoziție personal cu competențe şi experiență dovedite, capabil să finalizeze cu succes activitățile asumate prin acordul de parteneriat.