Incredibil! Nicio sancţiune pentru poluarea Dunării

Incredibil!  Nicio sancţiune pentru poluarea Dunării
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisarii de mediu nu au putut sancţiona pe nimeni pentru poluarea apelor Dunării cu reziduuri petroliere! Deşi Mihai Turcu, şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, vorbea iniţial chiar şi de posibilitatea deschiderii unui dosar penal făptuitorului, oficialul a constatat ulterior că nu poate aplica nici măcar o amendă. Motivul? „Nu am putut identifica poluatorul. Noi am ajuns acolo la câteva zile după ce a petele de petrol au fost observate prima dată şi, din această cauză, nu am putut stabili cu exactitate sursa poluării”, a declarat, ieri, Mihai Turcu.

Petele de petrol au fost observate în Port Bazinul Nou la sfârşitul săptămânii trecute de mai multe persoane, care au sesizat Garda de Mediu. Comisarii instituţiei au inspectat zona abia luni şi au făcut cercetări urmând două piste. Prima era aceea că reziduurile petroliere ar fi fost deversate în Dunăre de unul dintre echipajele de pe trei nave sub pavilion străin care încărcau fier vechi în Port Bazinul Nou. A doua era aceea că o conductă a societăţii Minersort ar fi constituit sursa poluării. Vinovatul risca o amendă cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de lei şi dosar penal.

Citit 1264 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Noiembrie 2011 23:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.