Patru medalii într-un an Mihai Răcoreanu a luat aur la Astronomie

Patru medalii într-un an   Mihai Răcoreanu a luat aur la Astronomie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mihai Răcoreanu – elev în clasa a XII-a la CNVA, a cucerit la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a patra medalie internaţională în decurs de numai două luni. Ca o încununare a sezonului olimpic de anul acesta, Mihai a primit în Kazahstan medalie de aur.

„Nu a fost un efort deosebit pentru acest concurs. În urmă cu două săptămâni abia mă întorsesem de la Olimpiada de astrofizică din Polonia, aşa că pregătire suplimentară nu am mai făcut. În Polonia, în schimb, subiectele nu ne-au avantajat pe noi românii, decât la concursul pe echipe, unde am câştigat aur. La individual, am luat atunci numai bronz. Acum, în Kazahstan, subiectele au fost mult mai clar formulate şi nu mi-au ridicat prea mari probleme. Mă mir că ceilalţi colegi de lot din România n-au luat şi ei medalie de aur, că probleme în stilul acesta noi am tot lucrat. Totuşi prestaţia României la acest concurs a fost foarte bună. Toţi componenţii lotului ţării noastre s-au întors cu câte o medalie. Avem una de aur, două de argint şi două de bronz, performanţă obţinută de două-trei state, din cele 17 participant la concurs”, ne spune Mihai Răcoreanu, cel care a ajuns să se simtă la concursurile de fizică precum peştele în apă.

Candidat pentru Oxford

Reamintim că pe lângă cele trei medalii obţinute în domeniul astrofizicii şi astronomiei, tânărul a mai câştigat în august şi o medalie de argint la Olimpiada Pluridisciplinară din Iakuţia.

Pentru anul acesta, Mihai Răcoreanu îşi propune în principal să se pregătească pentru bacalaureat şi pentru admiterea la Facultatea de Fizică din cadrul prestigioasei Universităţi Oxford: „Pe 15 octombrie trebuie să prezint un eseu şi o recomandare de la un profesor, iar apoi voi fi chemat la un interviu şi la un test scris. Dacă mă voi prezenta bine, mi se vor pune nişte condiţii referitoare la notele din cursul anului şi cele de la bacalaureat”.  Crede însă că nu va putea renunţa să se prezinte măcar la Olimpiada de Astrofizică, întrucât faza internaţională se va desfăşura în Brazilia şi nu se merită să ratezi o astfel de vizită.

Cel care ne-a spus de medalia de aur cucerită de Mihai Răcoreanu, este profesorul său de fizică, Mihai Vasiliu. Era, evident, copleşit de fericire, pentru o asemenea performanţă pe care, modest, a pus-o imediat pe seama elevului său: „L-am ajutat doar cu câteva cărţi. Bine, şi astronomia înseamnă fizică, în cea mai mare parte”, recunoaşte renumitul dascăl de la CNVA.     

Foto: Bogdan Codrescu

 

Citit 1771 ori Ultima modificare Joi, 06 Octombrie 2011 09:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.