Când ar trebui să se încheie modernizarea bulevardului Coşbuc (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Când ar trebui să se încheie modernizarea bulevardului Coşbuc (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Traficul îngreunat şi restricţiile prelungite, impuse de modernizarea bulevardului George Coşbuc, pun la încercare nervii şi îndemânarea şoferilor. Pentru că termenul promis de finalizare a investiţiei nu se potriveşte, de regulă, cu cel real, am fost curioşi să aflăm care este stadiul lucrărilor şi când ar trebui să se încheie.

Cea mai recentă restricţie de trafic impusă pe bulevardul George Coşbuc a fost prelungită până pe 14 noiembrie, dar rămâne de văzut dacă termenul va fi respectat. Şi, desigur, ce alte modificări ar putea fi necesare pentru buna desfăşurare a lucrărilor. Vestea bună este că se lucrează, după cum puteţi vedea în imaginile pe care le-am realizat la finele săptămânii.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, pentru obiectivul „Modernizare Bulevardul George Coșbuc, Etapa I – lucrări drum și rețele edilitare apă-canal – proiectare și execuție”, Primăria Galaţi a atribuit un singur contract. Investiţia, în valoare totală de 63.915.227 de lei fără TVA este realizată de Asocierea Tancrad SRL - Citadina 98 SA - Lemacons SRL - Old Road Construct SRL - Add Global Design SRL.

O parte din finanţare este asigurată prin Programul National de Investiţii „Anghel Saligny”, în cadrul a două proiecte: lucrări rețele edilitare apă-canal – în valoare de 36.547.000 de lei, şi, respectiv, lucrări de drumuri – 6.453.000 de lei.

În luna iulie, primăriile fuseseră notificate cu privire la o sistare a plăţilor prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, la obiectivele de investiţii al căror grad de decontare de la bugetul de stat nu depăşeşte 40, respectiv, 80 la sută din valoarea contractului de finanţare. La acel moment, autorităţile locale arătau că lucrările la reţele sunt în stadiu foarte avansat, dar nu şi cele de drumuri.

Tocmai pentru că suntem la final de octombrie, am fost curioşi să aflăm care mai este stadiul lucrărilor, motiv pentru care am solicitat informaţii Primăriei Galaţi. Concret, am întrebat care este stadiul fizic şi financiar al fiecăruia dintre aceste proiecte/ lucrări.

Conform Primăriei, lucrările la reţelele de apă şi canalizare sunt realizate în proporţie de 90,6 la sută, valoarea financiară fiind de 27.603.152 de lei fără TVA.

În ceea ce priveşte lucrările de drumuri stadiul realizării este de doar 27,12 la sută, însemnând financiar - 9.070.411 de lei fără TVA.

Potrivit răspunsului transmis, termenul de finalizare pentru întreaga investiţie este 28 septembrie 2026. Rămâne de văzut dacă va fi respectat!

Galerie de imagini

Citit 10021 ori Ultima modificare Marți, 28 Octombrie 2025 00:31

14 comentarii

  • postat de Dorel
    Luni, 27 Octombrie 2025 18:41
    109.166.136.***
    Poate sunt eu prea fin, dar nu mai e nici un cos de gunoi pe Cosbuc.
    0
    2
  • postat de anelistu
    Luni, 27 Octombrie 2025 13:26
    185.22.189.***
    doi ani de praf si noroi din cauza unui incompetent ales de creduli si auristi
    Ulita George Cosbuc ar trebui sa se numeasca.
    Il regret pe betonel acum, de ce nu ne torni beton pe bulevard betoneleeeee
    6
    20
  • postat de Ivascu
    Luni, 27 Octombrie 2025 13:22
    92.86.16.***
    Socrul primarului si a cumparat o casa VECHE pe Universitatii cu 110K, trebuie sa mai bage 100K pentru a o face locuibila. Sunt banii lui sau ai primarului?
    3
    13
  • postat de ghe_ghe_ion
    Luni, 27 Octombrie 2025 10:10
    91.216.52.***
    Veniti si in IC Frimu, unde, de un an de zile, stradutele si trotuarele din cartier au fost demolate, au fost puse bordurile si cam atat.
    Lumea isi rupe picioarele pe trotuarele pline de gropi!
    3
    28
  • postat de TOTUL VA FI BETON
    Luni, 27 Octombrie 2025 09:51
    5.2.209.***
    CE MAI CONTEAZA UN AN IN PLUS SAU MINUS. ORICUM IN GALATI TERMENUL LUCRARILOR NU SE RESPCTA NICIODATA!
    5
    27
  • postat de Un doritor de frumos
    Luni, 27 Octombrie 2025 08:07
    89.136.237.***
    Poate, tot atunci si nu numai pe Cosbuc, scapam si de tiganeala de cabluri de pe stalpi.
    0
    20
  • postat de Terente...din Galati
    Luni, 27 Octombrie 2025 07:32
    46.97.169.***
    Bataia de joc in acest oras, va inceta doar daca clica ce-l subordoneaza, va fi alungata de la Primarie si CJ. De acolo isi trag seva.
    7
    23
  • postat de rutier
    Luni, 27 Octombrie 2025 06:19
    5.13.157.***
    bd.Cosbuc, sectorul Casa de Cultura - statie BKO este strabatut de NUMAI 12 traversari...fostele santuri - turnat asfalt direct pe pamant, tind sa devina transee !! rupi masina-n N-spe.
    5
    22
  • postat de Avion
    Luni, 27 Octombrie 2025 05:33
    83.98.83.***
    Dar cu aeroportul care mai e treaba? Proiectul trebuia finalizat demult.
    6
    18
  • postat de Daniel
    Luni, 27 Octombrie 2025 02:42
    109.166.135.***
    Ce modernizare, si daca se termina santierul ala, strada e praf de la papadie si pana la patinoar.
    7
    13
  • postat de Anti-Lăbar+Anti-usri
    Luni, 27 Octombrie 2025 02:24
    86.124.202.***
    Felicitari primariei !
    Nu uitati sa plantati niste banane, iar la mall tb. deschise mai multe magazine specializate pentru blugi.
    Doar asa vor fi multumiti si trotinetistii progresisti
    20
    15
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Luni, 27 Octombrie 2025 01:32
    109.166.130.***
    Pe la ulpivară e vorba. După ce se va " incasa" absolut tot ce e de împărțit
    3
    12
  • postat de IULIAN
    Duminică, 26 Octombrie 2025 22:50
    89.137.30.***
    Tot stau și mă gândesc cu gândul meu de am rămas fără țigări,ce înseamnă modernizare?
    8
    43
  • postat de paloma
    Duminică, 26 Octombrie 2025 20:03
    86.124.202.***
    Ca de obicei la "Pastele cailor" !!! Pun pariu ca cel putin un an de zile intarziere va fi !!!...
    11
    57

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro