Grație unui amplu proiect derulat de Consiliul Județean Galați cu fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproape 6 milioane de lei, imobilul de pe strada Eroilor nr. 16 a fost renovat integral.
Cu o suprafață desfășurată de 756 mp (demisol, parter și mansardă), clădirea se află astăzi în proprietatea Consiliului Județean.
Potrivit comunicatului de presă transmis redacției, clădirea a beneficiat de lucrări de consolidare seismică și creștere a eficienței energetice, precum refacerea structurii de rezistență, termoizolarea, recompartimentarea și modernizarea sistemelor de utilități, climatizare și iluminat. De asemenea, eficiența energetică a fost sporită prin instalarea unei centrale termice moderne, panouri solare și a unui sistem inteligent de management integrat al consumurilor.
„Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, imobilul face parte din «Ansamblul urban Strada Eroilor», inclus în categoria monumentelor istorice, și reprezintă o mărturie a epocii în care Galațiul se afirma ca oraș de importanță europeană prin activitatea portuară și prin poziția sa strategică la Dunărea de Jos. Istoria clădirii este legată de două dintre cele mai proeminente familii de comercianți din oraș, fiind cunoscută și sub denumirea de Casa Colognomu-Calavrezos. Edificiul, realizat în stil neoclasic, se remarcă prin elementele sale decorative: intrarea este străjuită de patru coloane elegante cu capiteluri corintice, iar fațada este împodobită cu detalii rafinate, între care se distinge reprezentarea lui Hermes, patronul comercianților”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

