Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde, jazz vibrant, comedie, strălucire și muzică autentică, pregătită special pentru publicul gălățean și nu numai.
Vineri, 12 decembrie, gălățenii au întâlnire cu „Chirița în provincie”, de la ora 18,30. Este o comedie românească savuroasă, plină de culoare și energie, în regia lui Dan Mirea, cu muzica lui Alexandru Flechtenmacher.
Sâmbătă și duminică, 13 și 14 decembrie, iubitorii muzicii sunt invitați la "Jazz in the City", ediția a XI-a, de la ora 19,00. Pe scena gălățeană sunt două seri dedicate jazzului cu Cristina Radu, Ensemble, Dalma Kovacs, Mihuţ Niţă & The Soul Buddies și At the End of July, două seri de improvizație, vibrație şi emoție pură!
Joi, 18 decembrie, de la ora 19.00, concertul de colinde „Fulgi de nea pe portativ”, spectacol festiv programat la Shopping City Galaţi, va fi plin de colinde și atmosferă de sărbătoare.
Seara de 19 decembrie, începând de la ora 18,00, este dedicată corului teatrului și elevilor de la Liceul de Artă din Galați, care aduc pe scenă spectacolul „Noapte de vis”, cuprinzând colinde și momente coregrafice de iarnă.
Mai aproape de Crăciun, pe 21 decembrie, de la ora 18.30, gălățenii sunt invitați la „Balul Prințului Leonard”, unde concertul vocal simfonic de gală dedicat marelui tenor Nae Leonard, sub bagheta maestrului Andreas Schein, va aduce atmosfera Crăciunului în sufletele celor prezenți.
„Magia Sărbătorilor de iarnă” încheie anul, pe 28 decembrie, de la ora 18,30, cu un spectacol plin de strălucire, muzică, dans, energie și bucurie.
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete din incinta teatrului sau online, accesând linkul https://www.blt.ro/spectacole-galati.html.

