În această dimineață, la ora 03:30, liniștea sărbătorilor de iarnă a fost sfâșiată de flăcările care au cuprins o casă din satul Furcenii Vechi, localitatea Cosmești. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție, de la Detașamentul de Pompieri Tecuci și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cosmești, pentru a lupta cu incendiul violent.
După aproximativ o oră, pompierii au reușit să stingă flăcările, dar pagubele au fost însemnate: aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul casei și bunurile din două camere au fost distruse. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă a incendiului este coșul de fum neprotejat față de materialele combustibile, potrivit ISU Galați. Autoritățile reamintesc tuturor că, mai ales în această perioadă, atenția la sobele și coșurile de fum poate salva vieți și case. pentru prevenirea incendiilor.

