Incident deosebit de grav la Valea Mărului, unde, la primele ore ale dimineții de miercuri, o localnică în vârstă de 84 de ani a fost găsită moartă în propria locuință.
Femeia stătea singură, dar vecinii au fost alertați de fumul neobișnuit care ieșea din casă. Unii susțin că ar fi auzit chiar un zgomot puternic, asemănător unei explozii, și au sunat la primărie.
A fost anunțată poliția, care a constatat că într-una dintre camere se afla trupul neînsuflețit al proprietarei, care a fost preluat de un echipaj de la Medicină Legală, pentru necropsia care va lămuri cu exactitate cauza decesului.
Din fericire, ceea ce pare să fi fost un scurtcircuit la instalația electrică provocată de un cablu nu s-a soldat cu un incendiu, astfel că pompierii nu au avut motiv să intervină.
Cu toate acestea, o anchetă a fost deschisă de poliție, care a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a stabili oficial circumstanțele în care avut loc tragedia.

