E sezonul mocirlei! O adevărată „competiție” - fără vreun premiu stabilit – se desfășoară în aceste zile pe rețelele de socializare.
Îngropate în mocirlă sau nămol, căi de acces din diverse zone ale orașului Galați se revarsă în imagini care mai de care mai puternice și cu impact emoțional.
Locuitori ajunși la capătul răbdării reclamă că s-au săturat de condițiile demne de Ev Mediu și cer intrarea în 2026. Deși unele dintre aceste căi de acces sunt străzi sau alei, cu greu le putem numi astfel.
Și mai greu ne-ar fi realizarea unui clasament în privința înapoierii față de un oraș european.
Fără a avea pretenția unui top al degradării, le nominalizăm în ordinea în care ne-au fost semnalate: aleea Jderului, strada Crângului, strada Malul Brateș, strada Dr. Răutu.
Despre unele am mai scris în anii trecuți chiar de mai multe ori, semnalând aceeași stare. Și am consemnat răspunsuri oficiale cu promisiuni la timpul viitor.
Pentru că locuitorii merită măcar niște răspunsuri actualizate, vom reveni asupra acestor situații de îndată ce vom primi răspunsurile autorităților.

