Un accident feroviar mai puțin obișnuit a avut loc miercuri, în jurul prânzului pe raza județului Galați.
Un microbuz a intrat în plin trenul R 10385, staționat în Halta Chiraftei, șoferul neputând să oprească vehiculul înainte ca acesta să ajungă lângă șine.
În urma impactului, atât microbuzul cât și trenul au suferit avarii, dar, din fericire, nici șoferul, aflat singur în mașină, și nici cei 14 călători din tren nu au fost răniți.
Cu toate acestea, ambele mijloace de transport au fost oprite la locul accidentului pentru verificări și cercetări, astfel că toți călătorii din tren au coborât și și-au continuat drumul cu mijloace proprii.

