„Galaţiul pedalează”, evenimentul organizat cu succes duminică, 19 aprilie, de Asociația "Bike Works" a dat oficial startul unui nou sezon pe biciclete.
Aproximativ 300 de gălăţeni s-au adunat cu bicicletele pe esplanada de la Sala Sporturilor (Micro 19) şi au aşteptat semnalul de pornire spre Grădina Publică.
Încolonaţi, au pedalat în siguranţă pe traseul strada Brăilei - strada Domnească, până în cel mai cunoscut parc al oraşului. Iar mesajul transmis a fost cât se poate de clar: sunt mulţi, sunt prietenoși cu mediul, pedalează cu bucurie şi îşi doresc să fie respectaţi ca oricare alt participant la trafic.
„Este o bucurie să vedem atât de mulți gălățeni care îndrăgesc mersul pe bicicletă. Prin acest eveniment ne dorim să creștem şi mai mult dorința tuturor de a face ciclism, fie în regim recreaţional, fie în regim sportiv. Le mulţumim participanților, şoferilor care ne-au întâlnit în trafic şi au circulat cu atenție, precum şi autorităților locale, Primăriei și structurilor de ordine publică: Poliţie, Jandarmerie, Poliţie Locală. Suntem o comunitate frumoasă”, a declarat Ciprian Jiga, președinte "Bike Works".

