După conflictul de la Divino: Un arestat şi trei urmăriţi

După conflictul de la Divino: Un arestat şi trei urmăriţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marţi, judecătorii gălăţeni au emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Adrian T., de 25 de ani, care, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, împreună cu trei prieteni, a provocat un conflict la intrarea în Clubul Divino din Galaţi. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi s-a stabilit că la conflictul de la Clubul Divino a participat şi Codreanu S., de 30 de ani. În noaptea cu pricina, Adrian T., Codreanu S., de 30 de ani, cu antecedente penale, Eduard G., de 30 ani şi Paris Z., de 22 ani, toţi din Galaţi, au vrut să intre în club, dar întrucât accesul se face pe bază de card emis de conducerea clubului, iar cei patru nu posedau, au fost refuzaţi. Din această cauză, tinerii au început un scandal, în urma căruia Adrian T, Eduard G. Şi patru agenţi de pază din club au ajuns la spital. În urma conflictului celor patru suspecţi li s-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi port ilegal de armă albă. Pe parcursul cercetărilor agenţii de pază din club au formulat plângeri penale împotriva tinerilor pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală. Cercetările sunt continuate de poliţiştii pentru identificarea lui Eduard G., Paris Z. şi Codreanu S. care se sustrag cercetărilor.

Citit 1915 ori Ultima modificare Marți, 31 Ianuarie 2012 20:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.