UPDATE - Şapte drumuri naţionale şi 27 de drumuri judeţene rămân impracticabile
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

UPDATE - Şapte drumuri naţionale şi 27 de drumuri judeţene rămân impracticabile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE 18:50 - Pe DN 22 B, între Galaţi şi Brăila (pe dig) se circulă în mod organizat. "Se organizează coloana de maşini şi se merge spre Brăila cu o freză în faţă pentru asigurarea deszăpezirii. La fel se întâmplă şi dinspre Brăila spre Galaţi. Sunt mulţi oameni care sunt din oraşul vecin şi lucrează la Galaţi şi invers. Oamenii aceştia trebuie să ajungă acasă sau la locul de muncă. de aceea s-a dispus această măsură. Pentru libera circulaţie, drumul rămâne închis, aşa cum s-a dispus la nivel naţional", ne-a explicat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt de la IPJ Galaţi.


 

La cea mai recentă raportare a Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţe Galaţi au fost declarate închise 34 căi de comunicaţii rutiere impracticabile (27 Drumuri Judeţene blocate de zăpadă şi 7 Drumuri Naţionale închise).

Gălăţenii trebuie să ştie că nu se poate circula pe DN 25A (Fundeni – Lungoci – Năneşti), DN 25 (Tecuci – Lieşti – Şendreni), DN 24 (limita județului Vrancea – Tecuci şi Tecuci – Berheci – limita judeţului Vaslui), DN 24 D (intersecţie DN 26 – Cuca - Limita judeţul Vaslui), DN 2 B (limita judeţului Brăila – Şendreni – Galaţi – Vama Giurgiuleşti), DN 26 (Galaţi – Folteşti – limita judeţului Vaslui) şi pe DN 22 B (Galaţi – limita cu judeţul Braila pe dig).

De asemenea, condiţiile meteo nefavorabile au făcut impracticabile 27 de Drumuri Judeţene: DJ251 (Smârdan – Schela – Slobozia Conachi); DJ255 (Pechea – Rediu); DJ253 (Iveşti – Călmăţui – Griviţa); DJ254 (Barcea – Movileni); DN25A (Hanu Conanchi – Lungoci); DJ242E (Oancea – Roşcani); DJ242D (Rogojeni – Băneasa); DJ242A (Cavadineşti – Vădeni; Găneşti- Bereşti); DJ252H (Tecuci – Furcenii Noi); DJ242 (Tg. Bujor – Vârlezi); DJ 241G (Ţepu – Brăhăşeşti); DJ251C (Smulţi – Crăieşti); DJ251F (Smulţi Urleşti – Corni); DJ252I (Nicoreşti – Poiana – Vişina); DJ253 (Cudalbi – Băleni –Viile); DJ251A (Matca – Drăguşeni); DJ251J (Fundeanu – Adam); DJ254C (Adam – DN24); DJ251B (Blânzi – Cereşti – Cotoroaia); DJ240A (Cerţeşti – Cârlomăneşti); DJ251G (Vârlezi – Corni – Măcişeni); DJ242A (Bereşti – Găneşti); DJ240 (Ţigăneşti – Ghidigeni); DJ240A (Tălpău – Gârbovăţ – Cerţeşti); DJ241F (Huştiu – Ciorăşti); DJ242A (Aldeşti – limită judeţ Vaslui) şi DJ252G (Ţepu – DN24).

Luni, după orele prânzului nu mai erau probleme în Galaţi la alimentarea cu apă, iar în judeţ nu au mai fost raportate probleme cu curentul electric. Căpitanul Eugen Chiriţă ne-a informat că o autospecială SMURD 4X4 pentru transport victime multiple trimisă în sprijinul ISU Galaţi, a ajuns la Secţia de Pompieri Tecuci şi va acţiona la solicitare în zonele unde ambulanţele obişnuite nu pot ajunge.

Citit 2594 ori Ultima modificare Luni, 06 Februarie 2012 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.