Excursie cu trenul în epoca de gheaţă (FOTO EXCLUSIV)
Foto: Foto: Adriana Ciobanu

Excursie cu trenul în epoca de gheaţă (FOTO EXCLUSIV)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sute de gălăţeni, peste 40 de ore de coşmar în trenul spre Bucureşti, blocat în nămeţi uriaşi * Noaptea de luni spre marţi şi aproape toată ziua de marţi au fost petrecute în plin câmp, la intrarea în judeţul Buzău * Trenul a fost în cele din urmă întors din drum, astfel că s-a bifat culmea călătoriei cu trenul: după două zile ajungi de unde ai plecat, deşi n-ai plătit bilet dus-întors * Imagini în exclusivitate cu trenul respectiv ne-au fost puse la dispoziţie chiar de către unul dintre călătorii care au rămas blocaţi zeci de ore.

În jur de 400 de gălăţeni au făcut călătoria vieţii lor. Ca o excursie, pachet turistic care prin definiţie se încheie în punctul de plecare, doar că acum destinul a ales ca traseu un tunel al groazei într-un parc de gheaţă.

Cei mai năpăstuiţi au fost cei aproximativ 300 de gălăţeni care s-au urcat luni dimineaţă, la ora 6.40, în trenul ce ar fi trebuit să-i ducă spre Bucureşti. N-au mers decât o oră, numai până la Brăila, de acolo nu s-a mai înaintat din cauza troienelor de zăpadă formate pe şine din cauza viscolului. O zi întreagă au stat în gară, la numai câţiva kilometri de casă.

Alţii, aflaţi în Galaţi şi care aveau nevoie urgentă să ajungă în Bucureşti, aşteptau vestea că circulaţia va fi reluată. Printre ei, nouă fotbalişti de la Oţelul, alături de medicul echipei, maseurii şi magazionerul, care doreau să ajungă în timp util în Capitală, pentru a prinde avionul cu care echipa campioana urma să plece marţi dimineaţă spre Spania. S-au adunat în gară, unde au urlat de bucurie când li s-a transmis că la 18.10 pleacă un tren în direcţia dorită. Cine-şi imagina că-i aşteaptă calvarul?

Joncţiune la Brăila

Problemele au început când cel de-al doilea tren, cu aproape 100 de călători, a ajuns în gara din Brăila. A staţionat acolo două ore, timp în care a făcut joncţiunea cu cel care era deja acolo de dimineaţă. S-a format o nouă garnitură, care a părăsit peronul din Brăila la ora 21.30, cu un utilaj premergător care avea rolul de a face cale printre sulurile de zăpadă. Cu chiu, cu vai, s-a trecut de Făurei, dar la intrarea în judeţul Buzău, pe câmpul din apropierea comunei C.A. Rosetti, troienele de peste cinci metri înălţime n-au mai putut fi învinse. Se întâmpla la primele ore ale dimineţii de marţi. Au urmat ore bune de aşteptare şi chin.

Zăpada acoperea geamurile vagoanelor

„Trenul InterRegio 1574 Galaţi - Bucureşti se află la C. A. Rosetti, în spatele plugului. A întâlnit un sul de zăpadă cu o lungime de zece kilometri şi cu o înălţime de cinci metri”, declara directorul Centrului Comercial de Călători, Ştefan Costin.

Aflat în tren, Sergiu Costin, căpitanul echipei Oţelul, ne-a spus că totul a fost generat de vântul extrem de puternic care viscolea zăpada, mărturisind că troiene atât de uriaşe nu a mai văzut niciodată. „Viscolul aduce zăpada de pe câmp continuu, mai are un pic şi acoperă complet geamurile vagoanelor. Ni s-a spus că în faţă sunt troiene de cinci metri iar plugul pe care l-am avut ca premergător nu mai face faţă şi că se aşteaptă să vină un altul, mai puternic, de la Buzău”, ne-a spus Costin. „Sunt oameni în tren de aproape 30 de ore, care au plecat cu acel tren de dimineaţă. Singura consolare este că avem căldură în vagoane”, relata Costin, marţi, la ora 10.00.

De sete, au topit zăpadă

Sârghi, un alt fotbalist aflat captiv în trenul groazei, povestea la Gsp Tv înainte de prânz că oamenii au rămas fără apă şi mâncare, iar unele vagoane au rămas şi fără căldură. "A cedat sistemul de încălzire de vreo jumătate de oră şi lumea se înghesuie în singurele vagoane care mai au căldură. Oamenii au început să iasă din tren şi să mănînce zăpadă, că nu mai au cu ce să se hidrateze! Prima localitate e la vreo patru km. Cîţiva băieţi mai curajosi au vrut să se ducă acolo, dar au fost opriţi pentru că este un viscol cumplit afară. Au încercat să vină nişte utilaje, dar s-au stricat pe drum, că am înţeles că erau din 1960", spunea Cristi Sârghi.

„Nici cu şenilatele nu putem intra acolo”

Autorităţile din Buzău au încercat să găsească o soluţie pentru a veni în sprijinul acelor oameni, măcar cu apă, ceai şi alimente, însă acest lucru era imposibil din cauza nămeţilor de zăpadă uriaşi. „Zona C.A. Rosetti este complet izolată. Zăpada este atât de mare, încât nici măcar cu şenilatele armatei nu putem pătrunde. Doar pe calea ferată se încearcă să se ajungă la ei cu o freză. Din discuţiile cu cei de la CFR, singura variantă pare a fi întoarcerea trenului la Făurei şi să ajungă în Buzău pe ruta Tecuci – Mărăşeşti, de înaintat spre Buzău nu se poate”, ne-a declarat Paul Beganu, prefectul judeţului Buzău.

Disperat, la aflarea informaţiei că este posibil să fie întorşi din drum şi duşi spre Bucureşti pe o rută ocolitoare, tocmai prin Tecuci, fotbalistul Sergiu Costin a exclamat: „Nu contează cât de mult ocolim, pot să ne ocolească chiar şi tocmai prin Timişoara, numai să ne scoată de aici”.

Apă şi biscuiţi, la Făurei

În cele din urmă, s-a luat decizia readucerii trenului la Galaţi, însă au mai trecut alte câteva ore până ce trenul a putut fi cu adevărat pus în mişcare. La ora 14.25 s-a pornit spre Făurei, unde s-a ajuns abia peste alte două ore şi jumătate. Trecuseră 35 de ore de când se aflau în tren cei plecaţi din Galaţi luni dimineaţă, respectiv 23 de ore pentru cei din „plutonul Oţelul”. Au primit apă şi biscuiţi, iar după altă oră de staţionare s-a pornit din nou la drum.

Conducerea CFR: „Am rămas fără soluţii”

Doar doi kilometri s-a mişcat trenul şi a reînceput calvarul. S-a trimis o a doua, apoi a treia şi chiar a patra locomotivă, dar zadarnic.

"La doi-trei kilometri de la Făurei, trenul s-a blocat şi cele patru locomotive nu l-au mai putut mişca. Au îngheţat saboţii pe roţi, a îngheţat timoneria de frână...", declara marţi seară, la ora 20.30, directorul Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii al CFR SA, Ionel Filimon. "Am încercat totul, am rămas fără soluţii", a mărturisit, resemnat, acesta. Oficialul a contactat Comandamentul de Iarnă de la Bucureşti, dar aseară răspunsul se lăsa aşteptat. "Am vorbit şi la Comandamentul Central. Se analizează. Din fericire, oamenii încă au căldură în tren", a mai afirmat Ionel Filimon.

Pe cei 400 de oameni din tren îi aştepta încă o noapte în vagonul transformat în dormitor.

FOTO: Adriana Ciobanu

Citit 3417 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Februarie 2012 12:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.