Scandalul din interiorul sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal capătă proporţii. Liderul sindicatului a încercat şi se pare că a şi reuşit să îşi înlăture adversarii. Ilinca Diaconu & Co au fost excluşi din sindicat!
Printr-o decizie, despre care Gheorghe Tiber, preşedintele sindicatului, spune că a fost adoptată în cadrul unei şedinţe al Comitetului de Coordonare şi Control ce a avut loc marţi seara, au fost excluşi din formaţiunea sindicală Ilinca Diaconu, Florin Isac, Ioan Berigic, Iulia Burghelea, Nicolae Raca, Ionel Diaconu, Dumitrel Trofin, Ionel Velica şi Gheorghe Brătuleanu.
Cei nouă nu sunt singurele victime ale şedinţei respective: "alte zece persoane ce ocupau funcţii de vicepreşedinţi, lideri sau vicelideri pe secţii au fost suspendaţi din funcţie pentru încălcarea gravă şi în mod repetat a statutului sindicatului, urmând să se discute situaţia lor într-una dintre şedinţele următoare", susţine Gheorghe Tiber.
De cealaltă parte, Ilinca Diaconu spune că aceste decizii sunt abuzive, că nu poate ţine cont de ele câtă vreme nu au fost adoptate într-o şedinţă care să respecte regulile din statutul sindicatului.
"Este o strategie de intimidare folosită de către domnul Tiber. În primul rând, şedinţa nu a fost statutară, câtă vreme nu s-a întrunit prezenţa necesară pentru luarea unor astfel de decizii. Apoi, aceste hotărâri de excludere şi suspendare au fost introduse târziu pe ordinea de zi", a reclamat Ilinca Diaconu, care a continuat spunând că Gheorghe Tiber a decis să ia astfel de decizii după ce a fost întrebat de către sindicalişti cum au fost cheltuiţi banii din visteria grupării sindicale.
"Eu pot pleca pentru că nu ţin cu dinţii de funcţie, dar nu o pot face în condiţiile în care un angajat al sindicatului ia această decizie. Vom organiza joi o adunare generală la Clubul Sidex, la ora 15:30, ca urmare a solicitării directe a 600 dintre membri noştri de sindicat ce vor ca tensiunile să fie eliminate, iar problemele să se rezolve. Vă mai pot spune că am depus plângeri penale şi reclamaţie la Poliţia economică prin care se reclamă mai multe abuzuri ale domnului Tiber şi vom vedea cum se vor rezolva acestea", a conchis Diaconu.
Întrebată fiind dacă ia în calcul structurarea unui nou sindicat, în condiţiile în care la Solidaritatea lucrurile devin din ce în ce mai complicate, Ilinca Diaconu a mai spus că exclude deocamdată această variantă şi că va lupta până la capăt pentru ca acest sindicat să funcţioneze.