Declaraţii în "lotul Boldea": "Îmi dau foc, mă tai, intru în refuz de hrană"

Declaraţii în "lotul Boldea": "Îmi dau foc, mă tai, intru în refuz de hrană"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Curtea de Apel s-au prezentat ieri trei dintre cei opt arestaţi în „dosarul Boldea”. Carmen Mirică, Sava Lucian Mirică şi Alexandru Bogdan Boza au solicitat instanţei să fie lăsaţi în libertate.

Judecate în săli separate, cele două dosare, ale lui Boza şi ale soţilor Mirică, au avut ca obiect o cerere de înlocuire a măsurii arestării, cu obligaţia de a nu părăsi Bucureştiul, respectiv de eliberare sub control judiciar. Boza a precizat că îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi lăsat în libertate. Are o firmă în Capitală care se ocupă de proiecte cu valoare mare, prin intermediul căreia poate câştiga suficient cât să se întreţină, nu poate vicia probele pentru că toate se află în custodia procurorilor. A colaborat cu anchetatorii şi dovada stă declaraţia de la dosar, dată chiar în momentele care au precedat arestarea sa. Este absolvent de studii superioare. S-a înscris la Institutul Diplomatic Român, motiv pentru care a fost verificat de două servicii: SIE şi SRI, dar pe care nu l-a mai putut continua din cauza scandalului izbucnit luna trecută. El a mai susţinut că ceea ce i s-a întâmplat a echivalat cu o condamnare la moarte socială şi că nu-şi găseşte locul în arest. Argumentele sale nu prea l-au convins pe magistrat, care i-a respins cererea. Boza a fost acuzat de faptul că împreună cu gruparea constituită de parlamentarul Mihail Boldea ar fi încercat să înşele firma Arcada cu un milion de euro, în baza unui contract fals.

Într-o altă sală, soţii Mirică au solicitat să fie pus în libertate măcar unul dintre ei, aducând ca argument faptul că au un copil bolnav de diabet, pe care nu are cine să-l îngrijească. Solicitarea lor a fost respinsă. Cei doi sunt acuzaţi că l-ar fi ajutat pe Boldea să tranzacţioneze două imobile obţinute în baza unor decizii false, pentru care s-ar fi încasat 1,6 miliarde de lei vechi, respectiv, 1,9 miliarde de lei vechi. Cei doi au susţinut şi ieri că nu au ştiut nicio clipă de falsuri. „Spuneţi-mi cum să-mi dovedesc nevinovăţia, dacă e nevoie, ca să vă conving, îmi dau foc, mă tai, intru în refuz de hrană. Măcar unul din noi să fie acasă, lângă copil”, şi-a încheiat „pledoaria” Lucian Sava Mirică.

Citit 3590 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2012 21:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.