Cocaină spaniolă vândută pe piaţa gălăţeană

Cocaină spaniolă vândută pe piaţa gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ionuţ Panait, Emilian Dorojan, Lucian George Ţapu şi Marius Cosmin Beldie au fost arestaţi preventiv vineri, toţi patru fiind acuzaţi de trafic de droguri. Emilian Dorojan era cel care aducea drogurile, cocaină şi ecstasy, în ţară şi, ulterior, le împărţea celorlalţi trei pentru comercializare. Tot în vederea comercializării primea droguri şi Elena Petrişor, procurorii dându-i interdicţia de a nu părăsi localitatea în următoarele 30 de zile.

Dorojan înghiţea drogurile ambalate şi le transporta în stomac din Spania până în România. Apoi le distribuia către dealeri, care le vindeau fie cu 100 de euro, fie cu 300 de euro gramul de cocaină. Pastilele de ecstasy erau vândute pe piaţa gălăţeană cu 60 de lei bucata.

Procurorii au aflat de activitatea celor cinci şi au demarat o anchetă. Iniţial, cei patru bărbaţi arestaţi au fost cercetaţi în trei dosare diferite, toate fiind conexate pe 4 mai anul curent. Procurorii DIICOT şi ofiţerii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate au făcut şi percheziţii la domiciliile celor patru. În urma percheziţiilor au fost găsite 81,5 grame de cocaină la Lucian George Ţapu şi 36,8 grame de cocaină la Marius Cosmin Beldie. Acasă la Ionuţ Panait au fost găsite 57 de doze de substanţă de culoare albă, substanţă care urmează să fie identificată în laboratoarele de specialitate.

Cei cinci inculpaţi şi-au recunoscut vina, ei urmând să îşi petreacă următoarele 30 de zile după gratii, în arest preventiv.

Citit 4874 ori Ultima modificare Luni, 07 Mai 2012 21:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.