Un fost chimist din Combinat a fost reţinut pentru trafic cu mercur

Un fost chimist din Combinat a fost reţinut pentru trafic cu mercur
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reţinut chiar în momentul în care se pregătea să livreze peste două kilograme de mercur!

Un gălăţean, fost muncitor în combinat, a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost prins de poliţişti într-o parcare din Micro 19 în timp ce încerca să vândă mercur. Vasile C., de 56 de ani, este fost operator chimist pe platforma siderurgică şi avea într-o sacoşă cantitatea de 2,2 kilograme de mercur alb, substanţă toxică a cărei deţinere şi comercializare se face numai în anumite condiţii prevăzute de lege. Specialiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă, care au ajuns la faţa locului în baza unei informaţii, i-au confiscat marfa care urma, cel mai probabil, să fie plasată unei persoane de legătură.

"Cercetările continuă pentru a se stabili provenienţa mercurului, iar bărbatul a fost reţinut de către poliţişti, fiind suspect de comiterea infracţiunii de deţinere sau orice altă operaţiune cu preparate şi substanţe toxice şi foarte toxice, fără drept", ne-a declarat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Vasile C. a  fost reţinut pe 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Citit 2473 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Iunie 2012 12:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.