Romi lăsaţi fără "mijloacele de transport"

Romi lăsaţi fără "mijloacele de transport"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iureş în comunitatea romă de la Toflea, după ce o familie s-a trezit că i-a dispărut din curte caii şi căruţa!

"Buba" s-a spart după ce trei persoane s-au prezentat ieri dimineaţă la Secţia 6 Poliţie Rurală, susţinând că în cursul nopţii de luni spre marţi persoane necunoscute au intrat în curtea lor şi au furat un armăsar, o iapă, o căruţă, precum şi harnaşamentul aferent. Poliţiştii au deschis imediat o anchetă şi după câteva ore au găsit animalele şi atelajul într-o curte din sat, stabilind totodată că suspecţi de comiterea furtului sunt George A., de 20 ani, Mihai B., de 20 ani şi Fănel V., de 32 ani, toţi consăteni cu păgubiţii.

"Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubiţilor, iar cei trei tineri au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă", a precizat comisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii nu mai riscă o bătaie ca la hoţii de cai, dar pot primi, pentru fapta lor, până la 15 ani de puşcărie.

Citit 3080 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Iunie 2012 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.