Gheorghe Tiber a schimbat numele Sindicatului Solidaritatea

Gheorghe Tiber a schimbat numele Sindicatului Solidaritatea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mutare neaşteptată în încrâncenata partidă dintre liderii sindicatului Solidaritatea. Deşi adunarea generală organizată de către gruparea Tiber era un act despre care ştia toată lumea, ceea ce s-a petrecut în această şedinţă constituie o lovitură ce poate provoca pagube greu de recuperat în tabăra adversă.

Statutul a fost modificat, listele cu cheltuielile făcute de către lideri în scop personal au fost prezentate şi, cel mai important, numele sindicatului s-a schimbat. Dacă până acum gruparea sindicală se numea Solidaritatea, de acum înainte va purta numele Sindicatul Lucrătorilor din Metalurgie.

Reacţionarii

Lucrările adunării generale au fost deschise, marţi, la ora 10:00, în sala mică de la Casa de Cultură a Sindicatelor, în prezenţa a peste 100 de oameni, delegaţi cu drept de vot şi simpli sindicalişti.

Cum era de aşteptat, un grup format din cinci - şase persoane, adepţi ai mişcării adverse, a încercat să ia parte la şedinţă. Planul lor nu a putut fi însă dus la bun sfârşit pentru că Gheroghe Tiber angajase o mână de agenţi de pază care să vegheze pentru liniştea sa şi a şedinţei adunării generale.

"Reacţionarii" au fost îndepărtaţi cu vorba bună şi şi-au spus părerile în afara sediului Casei de Cultură, în faţa reprezentanţilor mass-media. Oamenii au susţinut în continuare aceleaşi acuze la adresa lui Tiber, spunând că au fost induşi în eroare şi manipulaţi de către acesta, că Tiber şi-ar fi însuşit fără drept bani şi bunuri ale sindicatului şi că timp de câţiva ani s-a comportat asemeni unui dictator.

Acuze şi justificări

După ce şedinţa a fost declarată statutară fiind consideraţi prezenţi 88 din cei 109 membri ai adunării generale s-a trecut la şedinţa propriu-zisă. Gheorghe Tiber a prezentat o situaţie a cheltuielilor făcute de către sindicat, a arătat cine şi ce extrageri a făcut din contul sindicatului şi a explicat cu lux de amănunte faptul că o parte din contestatarii săi au solicitat şi primit sume mari de bani folosind diferite pretexte.

Pentru toate cele spuse, preşedintele sindicatului a prezentat şi copii după documente. Lucrările au continuat cu propunerile de modificare ale statutului.

Botez de Dragobete

Una dintre cele mai importante modificări, care pare a fi cheia succesului în războiului dintre gruparea Ilinca şi gruparea Tiber este aceea că numele sindicatului a fost schimbat. Adunarea Generală a decis ca sindicatul să poarte titulatura Sindicatul Lucrătorilor din Metalurgie.

Ingineria nu a fost făcută doar de dragul schimbării. Se pare că acest lucru îi va fi de folos lui Gheorghe Tiber în momentul în care va solicita, la rândul său, Judecătoriei, să ia act de modificările făcute în statut şi de deciziile Adunării Generale. Sau, cine ştie ce alte dedesubturi ascunde acest lucru?

O altă modificare demnă de a fi amintită este aceea că s-a propus şi adoptat o măsură care prevede organizarea unui referendum pentru alegerea preşedintelui sindicatului. Acest lucru înseamnă, după spusele lui Gheorghe Tiber, că preşedintele acestei structuri, oricare ar fi acesta, trebuie ales de către toţi membri de sindicat şi trebuie să întrunească multe sufragii pentru a putea conduce structura sindicală.

„Nu este normal ca un sindicat să poată fi condus de către un om ajuns printr-o conjunctură în această poziţie. Normal este să fie cunoscut şi ales de o largă majoritate, să fie preferinţa celor mai mulţi dintre membri”, a spus preşedintele Solidarităţii.

Războiul este, însă, departe de un rezultat. Urmează ca Judecătoria să ia act de modificările statutului. Rămâne acum de văzut dacă acest lucru se va întâmpla cu statutul modificat de către gruparea Ilinca sau de către gruparea Tiber. Iar acest lucru va stabili cine şi ce conduce…

În fotografie, Gheorghe Tiber, îngropat de hârtiile prin care vrea să-şi susţină cauza

Citit 1455 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.