Adolescentă de 14 ani din Constanţa, suspectată că şi-a omorât bunica

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O adolescentă în vârstă de 14 ani este cercetată de poliţiştii constănţeni, fiind suspectată că şi-a omorât bunica, după ce a lovit-o de mai multe ori în cap cu diferite corpuri dure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Eliza Stănescu, de 79 de ani, a ajuns, duminică, în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, având lovituri puternice la cap, iar medicii nu au putut să îi salveze viaţa, femeia decedând a doua zi.

În urma examinării medico-legale s-a stabilit că moarta bătrânei a fost violentă, femeia fiind lovită cu corpuri dure în cap. De asemenea, craniul femeii avea şi leziuni provocate la contactul cu solul, după ce în urma loviturilor aceasta s-a prăbuşit.

Reprezentanţii IPJ Constanţa au declarat că principalul suspect în acest caz este nepoata femeii, în vârstă de 14 ani, care locuieşte împreună cu bunicii săi, părinţii, divorţaţi, fiind plecaţi la muncă în străinătate.

În timpul anchetei, adolescenta a recunoscut că bunica sa a fost lovită în cap, dar a susţinut că nu ea ar fi comis agresiunea, ci prietenul său.

Dacă va fi găsită vinovată, adolescenta va fi acuzată de lovituri cauzatoare de moarte.

Citit 993 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.